Primele imagini cu cel mai mic nepot al lui Adrian Năstase! Uite ce nume au ales părinţii

Toamna aceasta, familia fostului premier român s-a mărit cu un membru. Nepoţelul s-a născut în urmă cu o lună, dar abia acum fericiţii părinţi au publicat primele imagini.

Corina și Mihnea Năstase cu băiețelul Theodor   Instagram jpg

Toamna se numără bobocii, iar cel mai mic boboc al familiei lui Adrian Năstase tocmai a început să iasă la plimbare. E vorba despre băieţelul fiului cel mic al fostului premier român, care a venit pe lume în urmă cu o lună de zile.

Fericiţii părinţi, Mihnea Năstase şi Corina Corolevschi, au ţinut secretă sarcina până spre ultimul trimestru, pentru a se asigura că au depăşit emoţiile primului stadiu de evoluţie intrauterină a bebeluşului. Şi, atunci când frumoasa mămică nu şi-a mai putut ascunde burtica, Corina Năstase s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, fericită că mariajul ei a fost binecuvântat cu acest mult aşteptat prunc.

Discreţi cum îi ştim, tinerii părinţi au trăit momentul venirii pe lume a primului lor copil, pe 29 august, în linişte, lăsând să treacă prima lună departe de ochii curioşi ai presei. Iar ieri au postat primele imagini cu micuţul lor, Theodor Ioan.

"O lună de prime zâmbete, prime îmbrăţişări şi o iubire care creşte cu fiecare bătaie a inimii. Prina lună fericită a puiului nostru, Theodor!", scrie în textul care însoţeşte postarea comună a Corinei şi a lui Mihnea Năstase.

În cele trei imagini publicate pe Instagram, cel mai mic nepot al lui Adrian Năstase are parte de o plimbare liniştită alături de părinţii săi şi de companionul lor blănos, un căţel din rasa cocker Chevalier King Charles, prin parcul Herăstrău.

Elegantă ca întotdeauna, Corina Năstase purta o rochie diafană lungă, din muselină ivoire, cu croi etnic, şi sandale comode. Asta în timp ce soţul ei şi-a asortat pantalonii capri la ţinuta ei, mixându-i cu un tricou polo şi o pereche de mocasini bleumarin. Un frumos tablou de familie, venit la 4 ani de la căsătoria lor, care se adaugă la albumul de casă al lui Adrian Năstase, care mai are doi nepoţi din partea fiului mai mare, Andrei Năstase, şi a soţiei sale, Bianca, pe Nicolas (8) şi pe Filip Mihail (6).

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg