Prinţesa Mako a Japoniei trece peste dorinţa familiei şi renunţă la statutul regal pentru a se căsători, în sfârşit

Actualizat:
1 princess mako gettyimages 612095808 jpg jpeg

Supranumită "prinţesa tristă", nepoata fostului împărat Akihito

În 2017, palatul nipon anunţa căsătoria prinţesei Mako cu fostul ei coleg de şcoală, Kei Komuro, după o logodnă foarte rapidă. Dar, în cei patru ani de la acel moment, evenimentul a fost amânat, deja, de două ori, presa locală susţinând că motivul ar fi situaţia financiară a viitorului ginere.

"Impedimentul" îl reprezintă o datorie de 30.000 de dolari a lui Kei Komuro, pe care acesta i-o datorează fostului partener al mamei sale - care, între timp, s-au despărţit. Komuro i-a cheltuit pentru studiile universitare în New York, pe care le-a finalizat în aceşti ani în care nunta a tot fost amânată, răstimp în care familia regală niponă spera ca legătura dintre cei doi să se întrerupă.

Ei bine, nu doar că nu s-a întrerupt, dar Mako este mai hotărâtă ca oricând să-l urmeze şi să se căsătorească cu el. Ba chiar foarte curând, în octombrie! Doar că, pentru a-şi vedea visul împlinit, trebuie să aştepte o decizie a guvernului la solicitarea ei de-a renunţa la statutul regal.

Ceea ce a uimit, însă, opinia publică, este că Mako vrea să renunţe şi la compensaţiile băneşti care i se cuvin în situaţia în care se retrage din casa regală. Iar suma nu e deloc neglijabilă: 150 de milioane de yeni, echivalentul a 1,35 de milioane de dolari, care i-ar face viaţa net mai uşoară în Statele Unite!

Şi poate că japonezii i-ar fi plâns de milă bietei lor "prinţese triste", dacă nu ar fi văzut transformarea occidentală a viitorului ei soţ, care şi-a lăsat între timp părul lung şi îl poartă în coadă de cal - lucru de neconceput pentru conservatoarea societate niponă.

8 kei komuro mirele printesei mako a japoniei 2 jpg jpeg

Conform legii japoneze vechi de secole, căsătoria dintre un membru al familiei regale şi un om de rând implică renunţarea la statul regal şi tuturor beneficiilor ce rezultă din această poziţie. Însă cei care renunţă la statutul regal au dreptul la o compensaţie unică în bani. Oricum, legea imperială permite ca tronul să fie transmis doar moştenitorilor bărbaţi. Aceeaşi lege spune că prinţesele îşi pierd statutul regal dacă se căsătoresc cu oameni de rând.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg