Prinţul Harry a suferit atacuri de panică

Actualizat:
Prince Harry Visits Sydney   Day 1 jpeg

Simpaticul roşcovan al familiei regale britanice a făcut recent aceste confesiuni uluitoare

image

Prinţul a vorbit despre faptul că a suferit atacuri de panică după moartea mamei sale, Prinţesa Diana. A fost, de altfel, o problemă cu care s-a confruntat multă vreme - până la plecarea lui în Afganistan, o experienţă care l-a ajutat să învingă, în sfârşit, atacurile de panică. "De câte ori eram într-o cameră plină de lume, ceea ce mi se întâmplă foarte des, de altfel, începeam brusc să transpir abundent, iar inima îmi sărea din piept - bum, bum, bum! Şi mă gândeam: Doamne, scoate-mă de aici mai repede! Oh, stai, că nu pot pleca aşa, dintr-o dată, trebuie să ascund prin ce trtec", a povestit Harry despre episoadele cu care a început să se confrunte cu 20 de ani în urmă.

"Afganistanul m-a vindecat. Atunci am realizat că nici la 15-17 ani după, eu tot nu reuşisem să depăşesc această poblemă. Şi mi-am zis: OK, acum e momentul în care TREBUIE să treci peste asta!".

Foto: arhivă



Recente pe Ok! Magazine

Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg