Prințul Harry e singur în Marea Britanie? Câte zile va petrece în regat Ducele de Sussex

Prințul Harry s-a întors în Marea Britanie, ieri, 27 martie, dar nu pentru o reuniune de familie.

Prințul Harry în Marea Britanie (4) jpg

Prinţul Harry s-a prezentat luni dimineaţă la Curtea Supremă din Londra, unde s-a desfășurat o audiere în cadrul procesului intentat companiei care publică tabloidul Daily Mail, Associated Newspaper (ANL), acuzată de mai multe celebrităţi că a obţinut o serie de informaţii personale într-o manieră ilegală.

Este pentru prima dată când Prințul Harry se întoarce în Marea Britanie de la publicarea, în ianuarie, a volumului său exploziv de memorii „Spare”. Ultima sa vizită a avut loc în septembrie, când a participat la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, regretata sa bunică.

Pe măsură ce au apărut fotografii cu Prințul Harry la Curtea Supremă din Londra, fanii familiei regale au început să se întrebe dacă acesta a călătorit alături de soția sa, Meghan Markle, și cei doi copii ai lor. Acum ceva vreme, Prințul Harry a afirmat că este prea periculos pentru el și pentru familia sa să se întoarcă în Marea Britanie. Din acest motiv, nu se știe încă dacă soții Sussex vor participa la încoronarea regelui pe 6 mai.

E clar că acum Prințul Harry a călătorit singur. În toate fotografiile în care e surprins se paparazzi, el apare însoțit doar de către echipa sa de pază. Conform Hello Magazine, ședința de judecată va dura doar patru zile, iar Harry și Meghan s-au gândit probabil să nu schimbe programul copiilor lor și să călătorească toți pentru o perioadă atât de scurtă de timp.

Este posibil ca prințul Harry să locuiască la Frogmore Cottage pe toată durata șederii sale în Marea Britanie. La începutul acestei luni, a fost confirmat faptul că Meghan și Harry a fost sfătuiți de Regele Charles să evacueze casa lor din Marea Britanie, deoarece nu mai lucrează ca membri ai familiei regale și acum locuiesc permanent în SUA.

Defuncta Regină Elisabeta a II-a le-a dăruit lui Harry și Meghan Frogmore Cottage în 2018, la scurt timp după ce cuplul s-a căsătorit.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg