Prinţul Harry, sărutat din nou, în Noua Zeelandă?

Actualizat:
printul harry nz 2 472735596 jpeg

Sâmbătă, roşcovanul regal a făcut transferul din Australia în Noua Zeelandă, acolo unde a fost primit de fanii regali cu aceeaşi căldură de care a avut parte la apariţia sa recentă de la Opera din Sydney. Ştiţi voi, atunci când o blondă îndrăzneaţă nu

Sâmbătă, roşcovanul regal a făcut transferul din Australia în Noua Zeelandă, acolo unde a fost primit de fanii regali cu aceeaşi căldură de care a avut parte la apariţia sa recentă de la Opera din Sydney.

Ştiţi voi, atunci când o blondă îndrăzneaţă nu numai că l-a cerut în căsătorie pe roşcovanul regal, dar i-a şi plantat un pupic pe buze.

Ajuns în capitala Noii Zeelande, Wellington, Harry a fost întâmpinat de prim-ministru acestei ţări, dar şi de un grup de războinici mauri, care i-au dansat tradiţionala lor haka.

Mai interesant a fost, însă, să-l vedem pe Harry salutat de băştinaşi, aşa cum se obişnuieşte, prin atingerea nasurilor.

image

Când tânărul prinţ şi-a atins nasul de cel al unei băştinaşe atrăgătoare, aproape că ne-am temut ca nu cumva episodul din Australia să se fi repetat. Însă tânăra s-a abţinut şi nu a profitat de această apropiere.

Mai târziu, când a vizitat Muzeul Naţional al Războiului, Harry a fost ovaţionat de numeroşi localnici, mulţi afişând pancarte cu diferite mesaje de bun venit. Unul dintre acestea a fost foarte amuzant, cu referire la sărutul din Sydney: "Don't worry I won't kiss you/Nu te teme, nu te voi săruta!"

image

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg