Problemele cu care se confruntă Jessica Alba de când este mamă pentru a trei oară

Actualizat:
jessica alba 3 jpeg

Jessica Alba şi soţul său, Cash Warren, au început 2018 cu dreptul, căci fiul lor a venit pe lume chiar de Anul Nou, puţin mai devreme decât era preconizată naşterea. Deşi este la cel de-al treilea copil, primul băiat al familiei, Jessica şi-a pierdut din îndemănarea de a avea grijă de un nou-născut.

image

Primele zile ale anului i-au dat ceva bătăi de cap, mai ales că proapăta mămică şi-a schimbat programul de somn în funcţie de băieţelul său, Hayes. Entuziasmată de venirea pe lume a noului membru al familiei, dar mai ales foarte obosită după câteva zile în care a avut grijă de micuţul său, actriţa a împărtăşit cu prietenii virtuali câteva dintre probleme cu care se confruntă de când este mamă pentru a treia oară.

image

Nu mai are deloc timp pentru ea, abia aşteaptă să facă un duş fierbinte şi să se macheze puţin pentru a arăta cât de cât a om, se trezeşte la fiecare două ore şi jumătate, iar cafeaua este elixirul care nu-i lipseşte acum. "Un duş fierbinte şi un puţin machiaj, astea mă fac să mă simt om. Viaţa de mamă de bebeluş", a scris actriţa la o fotografie în care apare cu părul ud.

image

De altfel, orice proaspătă mămică se confruntă cu aceste probleme, poate că Jessica doar şi-a pierdut puţin din antrenament. Ea şi soţul său mai au împreună două fiice  - Honor Marie (9) şi Haven Garner (6).

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg