Radu Beligan a primit o stea pe Walk of Fame-ul românesc

Actualizat:

La venerabila vârstă de 92 de ani şi după mai bine de 70 de ani de carieră, marele actor român a fost recompensat, de ziua Ziua Mondială a Teatrului, 27 martie, cu o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti.

De ziua Ziua Mondială a Teatrului, 27 martie, marele actor român a fost recompensat cu o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti.

La venerabila vârstă de 92 de ani şi după mai bine de 70 de ani de carieră, actorul Radu Beligan a primit recunoaşterea comunităţii pentru plus-valoarea pe care a adus-o scenei româneşti, o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului.

„Vă rog să mă credeţi, nu-mi plac laudele, nu-mi place să mi se spună că sunt cel mai bun. În schimb, mi-am pus tot sufletul în slujba teatrului românesc. Am încercat să fac totul pentru ca acesta să fie cunoscut în lumea întreagă. Profit de ocazie să-i rog pe toţi, inclusiv pe politicieni, să vină la teatru. Nici nu ştiţi ce vă aşteaptă! Este unul dintre cele mai minunate lucruri pe care le avem. Este ieftin şi miraculos. Indiferent cum, şi gratis, numai să vină!“, a spus maestrul.

Pe lângă dezvelirea stelei onorifice, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, i-a acordat lui Radu Beligan Cheia oraşului.

La ceremonie au participat, printre alţii, şi actorii George Ivaşcu şi Victor Rebengiuc, acesta din urmă fiind deţinătorul unei alte stele pe Walk of Fame-ul românesc.

Iniţiat de Cocor şi Teatrul Metropolis, varianta românească a celebrului Walk of Fame din Hollywood a debutat în ianuarie anul acesta.

Foto: arhiva ADH



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg