Radu Vâlcan, primele declaraţii despre „Insula iubirii“ 2019: „Lucrurile au evoluat cu o viteză ameţitoare“

Actualizat:
1 radu valcan insula iubirii 2019 jpg jpeg

„Cred că imprevizibilul a fost cuvântul de ordine“, spune prezentatorul Radu Vâlcan despre cel de-al cincilea sezon „Insula Iubirii“, care va avea premiera luni, 22 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1.

„Cu toate că am ajuns la sezonul cinci şi am crezut că deja am văzut foarte multe lucruri din ce ar putea să se întâmple, de data aceasta, mai mult ca oricând, lucrurile au evoluat cu o viteză ameţitoare! Cred că imprevizibilul a fost cuvântul de ordine şi am descoperit diverse tipologii de oameni, aşa cum sunt ei în mod real, dincolo de masca pe care o afişează zi de zi“, a spus prezentatorul Radu Vâlcan.

La doar cinci zile distanţă de cea mai intensă experienţă trăită, în cel de-al patrulea sezon, „Insula iubirii“ a primit o nouă serie de concurenţi dispuşi să îşi expună relaţiile. Astfel, în timp ce foştii concurenţi încă încercau să înveţe să trăiască de acum înainte cu consecinţele faptelor lor, alte cupluri la fel de încrezătoare şi de determinate să câştige lupta cu ispitele, au pornit pe drumul de 10.000 de kilometri convinşi că iubirea lor va triumfa.

Cu toate acestea, în cel de-al cincilea sezon, care va avea premiera pe 22 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1, „Insula Iubirii“ este însă martorul unei situaţii unice în istoria sa.



Recente pe Ok! Magazine

Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg