Ramona Bădescu şi-a congelat ovulele

Actualizat:

Are 45 de ani şi e una dintre cele mai dorite femei. Are, însă, un mare of: că nu a devenit încă mamă. Aşa că a trecut la măsuri drastice şi a decis să lupte cu timpul cu armele oferite de noile tehnologii medicale.

Are 45 de ani şi e una dintre cele mai dorite femei. Are, însă, un mare of: că nu a devenit încă mamă. Aşa că a trecut la măsuri drastice şi a decis să lupte cu timpul cu armele oferite de noile tehnologii medicale.

Ramona Bădescu nu mai este de ceva timp într-o relaţie, dar chiar şi în lipsa unui bărbat în viaţa ei, a găsit o soluţie pentru a se asigura că va putea concepe un bebeluş atunci când va considera că a venit momentul potrivit.

„Nu am renunţat la ideea de avea un copil. Absolut nu! Doar soarta este cea care îţi scoate în cale, atunci când nu te aştepţi, persoana potrivită! Sper că Dumnezeu are un plan şi pentru mine! Dacă nu, eu deja mi-am congelat ovulele în Elveţia! Una dintre dorinţele mele cele mai mari, care nu mi s-a îndeplinit până acum, este să am un copil. Dar nu sunt atât de egoistă încât să concept un copil, doar de dragul de a-l avea, în afara unei familii. Este foarte important pentru dezvoltarea şi educaţia lui ca el să crească într-o familie frumoasă, să aibă şi mamă şi tată!”, a spus Ramona Bădescu pentru Apropotv.ro, citat de wowbiz.ro.

„Chiar dacă atunci când mă uit în oglindă nu par de 45 de ani, biologic, trecerea timpului nu se poate opri! Până acum, nu am considerat nicio relaţie de-a mea ca fiind potrivită pentru a concepe un copil. Fiindu-mi teamă că poate atunci când o să găsesc bărbatul potrivit va fi poate prea târziu să am un copil, am hotărât să-mi congelez ovulele în Elveţia. Dar poate întâlnesc bărbatul potrivit pentru a deveni mamă în timp util, pentru a nu mai apela la aceste proceduri şi tehnici de ştiinţă avansate“, a mai spus ea.

Foto: pagina personală



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg