Ramona Bădescu şi Narcis Godeanu s-au despărţit: "Nu a fost vorba de nuntă, nimeni nu a părăsit pe nimeni"

Actualizat:
RAMONA BADESCU 2 png

Părea o relaţie promiţătoare şi chiar Ramona Bădescu declara într-un interviu pentru revista OK! din luna ianuarie că în sfârşit a găsit bărbatul mult aşteptat: ”Am aşteptat bărbatul potrivit”, însă vedeta TV  nu a avut noroc. Zâmbea şi era fericită alături de noul bărbat din viaţa sa, celebrul avocat Narcis Godeanu, ba chiar îşi făceau împreună planuri de viitor. A căutat un bărbat potrivt timp de câţiva ani şi credea că în sfârşit l-a găsit în 2016. Au petrecut împreună momente de neuitat, Ramona chiar mutându-se în România, deşit era stabilită de ani buni la Roma, doar pentru a fi alături de bărbatul care i-a furat inima. Nu a fost cu noroc nici de data aceasta, căci au decis să pună capăt relaţiei.

image

În acelaşi interviu, Ramona declara: "Mai bine mai târziu decât niciodată, asta este sigur. Nu cred că viaţa noastră e de­cisă de noi.", cu privire la începutul relaţiei cu Narcis. "Avem liberul arbitru şi avem importanţa alegerilor". Şi a ales, căci cei doi au hotărât zilele trecute să-şi vadă de viaţa lor, dar separat. Este oficial, Ramona este din nou singură, iar prioritatea ei numărul unu în acest moment este cariera. Momentan se dedică proiectelor profesionale şi a făcut o declaraţie surprinzătoare:  “Sunt singură acum! Mă dedic în totalitate proiectelor mele profesionale şi familiei! Pentru mine iubirea, în acest moment, este un capitol închis”. Din motive pe care nu vor să le facă publice, Ramona şi Narcis s-au despărţit.

image

A fost întotdeauna o femeie rezervată atunci când a venit vorba de viaţa sa privată, iar el a fost singurul bărbar din România alături de care frumoasa bruneta s-a lăsat fotografiată sau a apărut pe la evenimente, în calitate de iubit. El a fost cel alături de care a dansat şi a petrecut de ziua ei de naştere, în cadrul unei petreceri memorabile.

“Lucrurile încep şi se termină! Întotdeauna am fost o persoană discretă în privinţa vieţii personale. Eu nu vreau să vând subiecte despre viaţa mea personală! Nu am făcut-o niciodată. Îmi place discreţia! Este o relaţie care a început în octombrie, anul trecut, şi s-a sfârşit de ceva timp! Un lucru trebuie însă lămurit. Numai ziarele au scris despre nuntă. Eu şi cu familia mea nu am discutat niciodată despre acest subiect! Aşa că nu a fost vorba de nuntă, nimeni nu a părăsit pe nimeni, pur şi simplu am discutat între noi, ca două persoane mature, şi ne-am dat seama că lucrurile nu mai sunt ca la început. Acest capitol este închis şi nu vor mai exista alte declaraţii de-ale mele cu privire la acest subiect! Mă concentrez pe proiectele profesionale importante!”, a mărturisit Ramona Bădescu astăzi.

Are o mulţime de proiecte în televiziune care o solicită şi nu are timp să se gândească la o nouă iubire. "Nu m-am gândit niciodată. Eu de aici, din România îmi iau seva. În afara faptu­lui că mă întorc pentru părinţi, eu aici m-am născut, nu ştiu unde o să mor. În afara acestui fapt, nu m-am gândit niciodată că am să mă întorc sau, mai mult, că o să am o relaţie cu un român. Casa mea până acum era Roma."

image

Alături de familie a fost şi zilele trecute, la Craiova, sărbătorind  ziua de naştere a mamei  sale, fără ca Narcis să fie prezent: "Am petrecut o zi superbă alături de familia mea, la Craiova! Vă mulţumesc tuturor pentru urările frumoase! Mă copleşesc!"

image

Vorbind despre copii şi mersul la altar, Narcis spunea în interviul pentru OK!: "Patru copii cu Ramona?. Nu se pune problema. Nu e o latură a vieţii care să mi se pară mult prea mult." Cât despre căsătorie, avocatul declara: "Ce ne-o da Dumnezeu.  Rămâne de văzut".

Ramona mărturisea că îşi doreşte să devină mamă, dar norocul nu i-a surâs cu bărbatul cu care, până acum câteva zile, forma un cuplu. O femeie este împlinită atunci când devine mamă: "E normal. E un subiect delicat, im­portant şi frumos. Din punct de vedere emoţional, întotdeauna, de mică, am spus că-mi plac copiii şi-mi doresc. Mi-am dorit o fetiţă, dar lucrul pe care l-am susţinut mereu e că nu-i im­portant să faci un copil. Acea noapte minunată e plăcută. E important să-l faci cu persoana care trebuie. N-am acceptat niciodată ideea să fac un copil cu un bărbat de care să nu fiu enorm de atrasă şi îndrăgostită până la ultimele picături de sânge din corp. Pentru mine trebuie să fie mai mult decât jumătatea mea. Trebuie să fie întregul meu. Dar… am aşteptat băr­batul potrivit."

Foto: Arhiva OK, Facebook



Recente pe Ok! Magazine

John F  Kennedy Jr  și Madonna jpg
Sharon Stone, profimedia 1102082226 jpg
Nadia 2 jpeg
Teo Trandafir în lacrimi la podcast cu fiica sa, Maia   captură de ecran (1) png
dare to shine 3 jpg
Rupert Everett și Natasha Richardson   Getty Images, Profimedia jpg
banner carmen bruma jpg
Andreea Marin, strălucitoare aseară la prezentarea de modă Elena Perseil  Ce vedete au urcat pe podium!
Michelle Pfeiffer,  profimedia 1107197315 jpg
Dua Lipa și Callum Turner sunt, oficial, căsătoriți, Foto Ray Collins (3) jpg
Alessandra Stoicescu si Sara foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Nadia Comăneci, Bart Conner cu Andreea Răducan și Monica Roșu   FOTO Facebook jpg
Pamela Anderson și Tom Cruise Getty Images jpg
mame la 50 de ani  jpg
Sanda Țăranu a murit   FOTO TVR Cultural jpg
Heidi Klum, GettyImages (7) jpg
soldat roman din serialul Spartacus House of Ashur   profimedia 1061591904 jpg
Emma Morano, Profimedia (2) jpg