Cum le-a răspuns Luminița Anghel oamenilor care au acuzat-o că ar avea intervenții estetice

2 august, 2022
Luminița Anghel (2) jpg

Luminița Anghel a vrut să clarifice un aspect foarte important legat de stilul său de viață.

Artista care va împlini în toamna acestui an 54 de ani a publicat pe contul său de socializare o imagine din 1987, când se afla la început de drum și avea doar 18 ani.

Luminița Anghel (3) jpg

În această fotografie vedem o Luminița aproape neschimbată, semn că are gene foarte bune. Ideea era alta, iar poza vine mai degrabă ca un răspuns pentru cei care nu o știu de la începutul carierei.

Și da, într-o perioadă în care filtrele domnesc în social media, Luminița ar fi fost suspectată de anumiți urmăritori că și-ar fi injectat buzele. Nu că asta ar fi o problemă, însă dacă sunt naturale, de ce să fie criticată dintr-un motiv fals? Așadar, ca să stingă orice suspiciune, Luminița a postat o fotografie în care se vede clar că buzele sale cărnoase sunt cât se poate de naturale și reale: ”Pe spatele acestei fotografii scrie iunie 1987. Adică acum 35 de ani. Aviz ,,drăgălașilor” care insistă cu ,,ți-ai umflat buzele”. Machiajul e conform vârstei și vremurilor (18ani). Fără gene semipermanente ca acum și filtre. Iar medicina estetică nu intrase la noi în țară. Vă pup pe voi cei frumoși și buni și vă iubesc! Rămâneți așa, că lumea e plină de ceilalți.”, a scris artista pe Instagram.

Luminița Anghel (4) jpg

Solista își încântă fanii regulat cu imagini actualizate ale sale, dar și cu momente importante ale sufletului său, atunci când se află cu familia sau când se întâlnește cu prieteni vechi. Recent, a publicat o fotografie cu ea și Sanda Ladoși. Sunt două artiste care încântă admiratorii de zeci de ani.

Luminița Anghel și Sanda Ladoși jpg

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro (1) jpg
Top 7 schimbari care te intineresc dupa 35 de ani jpg
Câine, Pexels (1) jpg
Emme, stânga, fiica lui J Lo și dreapta fiica lui Ben Affleck, Seraphina, Profimedia jpg
George Nicolescu (1) jpg
Rapid și SOS Satele 3 jpg
Penelope Cruz, Profimedia (3) jpg
okmagazine (2) jpg
cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG