Recunoaşteţi personajul? A abandonat televiziunea pentru viaţa de familie

Actualizat:
1 simona jpg jpeg

A renunţat pentru o perioadă la televiziune şi a ales să se dedice vieţii de familie. Astăzi înceacă să împartă cu Ana şi Vlad, copiii ce îi bucură viaţa, amintirea unor vremuri de poveste.

Simona Gherghe şi-a reamintit cum arăta viaţa ei în anii copilăriei.

simo9 jpg jpeg

“Cele mai multe amintiri din copilăria mea sunt legate de vacanţele la ţară. În lungile seri de iarnă, pe vremea când nu existau tablete sau telefoane inteligente, stăteam în odaia cea mică, lângă sobă, cu urechea la aparatul la care se difuza teatru radiofonic. Ca sa treacă timpul mai uşor, mamaie gătea pe plită şi, cumva, amintirile astea ale mele sunt pline de aromele şi gusturile copilăriei. Ca-n romanul lui Proust, doar că nu cu madeleine, ci cu floricele de porumb, făcute-n ceaun, lipii crocante sau minunăţii papanaşi moldoveneşti cu branză, moi şi parfumaţi. Mare mi-a fost mirarea când, peste ani, ajungând în Bucureşti, am comandat papanaşi, cu gândul la cei făcuţi de mamaie, şi am primit ditamai gogoaşa, împănată cu smântană şi dulceaţă. Păi, dragii mei, să-i gustaţi pe cei moldoveneşti şi apoi mai vorbim! Şi, uite-aşa, amintirea asta m-a trimis direct în bucătărie. Am sunat-o pe mamaie pe whatsapp (daaaa, are 94 de ani şi vorbim aşa!!!) şi am rugat-o să-mi dicteze şi mie reţeta ca să-i gătesc Anei desertul copilăriei mele. Gusturile bune se educă încă de pe-acum şi tare mi-ar plăcea ca ea şi Vlad să ducă mai departe poveştile noastre, născute din emoţie şi iubire’’, a scris fosta prezentatoare pe un cont de socializare.



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp