Recunoşti personajul? E o actriţă faimoasă. Astăzi e căsătorită cu un cunoscut politician

Actualizat:
10 daniela2 jpg jpeg

Daniela Nane a avut întotdeauna o frumuseţe specială, iar astăzi, la 48 de ani, actriţa pare neschimbată.

“Mă aveţi aici la 4 ani, la 14, la 18 (pe diploma de bac) şi la 24 (pe diploma de licenţă). Nu pun şi poze de mai târziu, că e suficient narcisism pe reţele şi fără ele”, a fost mesajul pe care Daniela l-a alăturat pozelor.

1 daniela2 jpg jpeg

Frumoasa actriţă este căsătorită din 2016 cu istoricul Adrian Cioroianu.

”Noi ne-am cunoscut cu mult timp în urmă, la un an de la divorţurile noastre, cred că din 2003 ne cunoaştem. Nu a fost să fie atunci, eu aveam încă inima frântă şi n-am răspuns cu entuziasm, iar el era prea prins din toate părţile de doamne şi domniţe. Ne-am mai întâlnit după câţiva ani, ne-am zâmbit, am glumit şi atât. Abia atunci am avut timp, şi ochi, şi inimă să ne deschidem unul către celălalt, cu disponibilitatea afectivă”, povestea Nane pentru revista Tango.



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg