Recunoşti personajul? E un artist cunoscut: ''Îmi păcăleam foamea cu pufuleţi şi apă minerală''

Actualizat:
1 speak7 jpg jpeg

Azi are o carieră de succes, dar în trecut s-a luptat cu sărăcia. Artistul a trecut prin momente greu de povestit în cuvinte.

”Frate-miu: premiant cu coronita. Eu: mana rupta şi degetu in gura…”,a scris Speak în dreptul unei imagini din acele vremuri de poveste.

“Îmi păcăleam foamea cu pufuleţi şi apă minerală. Bani am început să fac târziu, când am venit la Bucureşti. Făceam baschet când eram mic şi din cauza asta îmi iau şi acum încălţăminte de bachet. Aveam colegi cu bani şi ei aveau ultimul răcnet la încălţăminte. Am prins la un moment dat o pereche la şase lei, de la second hand, nu erau cine ştie ce, dar eram cel mai fericit copil din lume! Când am început să lucrez, câştigam foarte puţin, munceam de marţi până duminică, era foarte obositor. Dar eram fericit că îmi câştigam primii bani. Apoi l-am cunoscut pe Alex Velea şi ne-am împrietenit. Ne-am mutat împreună, am stat în acelaşi apartament timp de trei ani de zile. Ţin minte că mâncam foarte mulţi cremvurşti. Dimineaţa, la prânz şi seara. Când m-am mutat la Bucureşti m-a ajutat enorm fratele meu. Acum nu îmi mai este frică de sărăcie fiindcă acum ştiu cum e. Când eram la facultate mâncam toată ziua biscuiţi ca să uit că îmi este foame. Acum mi-am luat un apartament în rate, o maşină decentă”, povestea Speak în trecut.



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg