Reese Witherspoon, beată la volan

Actualizat:

Actriţa a petrecut poate prea mult, weekendul acesta, împreună cu soţul ei, Jim Roth, în timp ce erau în Atlanta, cei doi fiind opriţi de poliţie şi arestaţi pentru scurt timp, pentru că amândoi au condus

Actriţa a petrecut poate prea mult, weekendul acesta, împreună cu soţul ei, Jim Roth, în timp ce erau în Atlanta, cei doi fiind opriţi de poliţie şi arestaţi pentru scurt timp, pentru că amândoi au condus în stare de ebrietate.

Cei doi s-au gândit să plece cu maşina din Atlanta, la primele ore ale dimineţii, când au fost opriţi de poliţie pentru că se aflau pe banda greşită a străzii. Problema e că Reese, ameţită cum era, a intrat în vorbă cu poliţistul, ajungând la o ceartă şi, mai apoi, după gratii pentru câteva ore: ea pentru comportament turbulent şi el pentru conducere în stare de ebrietate. „Cu siguranţă am băut puţin peste măsură şi sunt foarte ruşinată de lucrurile pe care le-am spus. Am intrat în panică şi m-am temut pentru soţul meu, dar asta nu e o scuză. Am fost nerespectuoasă cu ofiţerul, care-şi făcea doar treaba, îmi cer scuze pentru comportamentul meu“, a declarat actri'a de 37 de ani, în urma incidentului.



Recente pe Ok! Magazine

Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg