Reese Witherspoon se mută în casa lui Steven Seagal

Actualizat:

Fosta casă a lui Seagal, mai bine spus. Pentru că Reese a cumpărat-o cu 7 milioane de dolari. Astfel, actriţa şi cei doi copii ai săi, Ava (11) şi Deacon (7), se vor muta din vila aflată în selectul cartier

Fosta casă a lui Seagal, mai bine spus. Pentru că Reese a cumpărat-o cu 7 milioane de dolari. Astfel, actriţa şi cei doi copii ai săi, Ava (11) şi Deacon (7), se vor muta din vila aflată în selectul cartier Brentwood din Los Angeles, unde locuiesc de pe vremea când alcătuiau o familie împreună cu Ryan Phillippe.

Reese a rămas acolo şi după divorţul din 2007. Iar schimbarea de acum a reşedinţei poate însemna începutul unei noi etape în viaţa vedetei care tocmai a primit o stea pe celebrul bulevard Walk of Fame. Casa pe care a achiziţionat-o are şapte dormitoare şi nouă băi şi se află într-o zonă la fel de bine cotată. Reese va fi vecină cu Arnold Schwarzenegger, Tom Brady şi Gisele Bündchen. Rămâne de văzut ce va face actriţa cu templul budist care se află pe terenul proprietăţii, templu unde Seagal obişnuia să petreacă ore întregi, meditând.

Foto: Northfoto



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg