Regina Ana a României, internată într-un spital din Elveţia

Actualizat:

Este pentru prima oară în 16 ani când Regele Mihai nu va participa la Ziua Regalităţii de pe 10 mai, cât timp soţia sa se află într-o stare fragilă de sănătate, internată în Elveţia pentru o luxaţie

Este pentru prima oară în 16 ani când Regele Mihai nu va participa la Ziua Regalităţii de pe 10 mai, cât timp soţia sa se află într-o stare fragilă de sănătate, internată în Elveţia pentru o luxaţie la gleznă.

Familia regală nu a reuşit să se bucure de sfintele sărbători de Paşti, anul acesta, Regele şi Principesa Margareta aflându-se în vizită la Regina Ana, pentru a-i fi alături.

În schimb, la sărbătoarea Zilei Regalităţii, va fi prezentă Principesa, alături de alţi membri ai familiei regale din România, după cum aflăm dintr-un comunicat de presă al Regelui Mihai.

„La sărbătoririle regale din 10 mai vor lua parte Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare, Principele Radu şi Principele Nicolae, precum şi sora Principelui, Elisabeta-Karina“.

Deşi starea Reginei nu este una gravă, medicii o ţin sub observaţie, dată fiind şi vârsta înaintată a acesteia.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg