Regina Elisabeta a II-a - Viaţa la Buckingham Palace

21 aprilie, 2016

De 60 de ani de când se află pe tronul Marii Britanii, urmaşa Reginei Elisabeta şi a Regelui George al VI-lea a încercat să păstreze intacte tradiţiile de la Palat. Uneori aplaudată, alteori blamată pentru rigoarea cu care a înţeles să-şi asume rolul, suverana Angliei rămâne, totuşi, un simbol al puterii în Europa şi o adevărată torţă a Commonwealth-ului

De 64 de ani de când se află pe tronul Marii Britanii, urmaşa Reginei Elisabeta şi a Regelui George al VI-lea a încercat să păstreze intacte tradiţiile de la Palat. Uneori aplaudată, alteori blamată pentru rigoarea cu care a înţeles să-şi asume rolul, suverana Angliei rămâne, totuşi, un simbol al puterii în Europa şi o adevărată torţă a Commonwealth-ului.

O nouă zi plină de soare, la Londra. E ceva rar în oraşul cu cea mai capricioasă prognoză meteorologică, deci merită să tragi draperiile, ca lumina razelor să inunde dormitorul, fie el şi al reginei, care, şi-aşa, nu doarme niciodată mai târziu de ora 07.30

Elisabeta a II-a are obiceiul de-a mai rămâne în pat cel puţin o jumătate de oră, timp în care se cufundă între pernele moi şi încearcă să se obişnuiască cu lumina dimineţii. O cameristă o întreabă, apoi, ce culoare ar vrea să poarte în acea zi şi îi aduce un deux-pièce gata pregătit, împreună cu pălăria, mănuşile, geanta şi bijuteriile aferente (dintre care preferatele sale sunt un şirag de perle şi o broşă, chiar dacă deţine unele dintre cele mai preţioase accesorii din lume).

Regina are mereu două ţinute identice, una fiind de rezervă, în cazul în care se pătează. Cât despre croiala costumelor, ea nu diferă prea mult, căci Majestatea Sa şi-a format un stil personal, de la care nu se abate: tăieturi simple, haine lejere, materiale din fibre naturale şi o lungime a fustei care, atunci când se aşează, nu-i lasă la vedere genunchiul. Iar cei doi stilişti însărcinaţi cu conceperea ţinutelor sale, scoţianul Stewart Parvin şi britanica Angela Kelly, au grijă ca în tivul fustei sau al redingotei să adauge biluţe de metal care să preîntâmpine ca acestea să fie ridicate de o pală de vânt.

Faptul că Regina poartă cu predilecţie culori tari (albastru, verde smarald, roşu şi galben) nu este vreun secret, însă motivul pentru care o face este cel puţin ingenios. „Dacă ar purta culori şterse sau aceleaşi culori ca restul lumii, atunci nu s-ar mai evidenţia în mulţime“, a mărturisit Stewart Parvin, spunând că această „găselniţă“ a născocit-o însăşi Majestatea Sa.

Iar pantofii sunt întotdeauna acelaşi model, negri sau crem, cu toc jos, pe care, în prealabil, i-a mai lărgit, prin purtare, una dintre cele şase doamne de onoare.

După ce este ajutată să se îmbrace, Regina este coafată, iar părul este aranjat astfel încât să arate natural, chiar dacă pieptănătura este fixată cu gel aplicat din abundenţă, pentru ca niciun fir de păr să nu se mişte de la locul lui.

Apoi, trece în camera de zi, unde, exact la ora 09.00, îşi bea ceaiul dintr-un serviciu fin de porţelan şi serveşte, dintr-un bol, cerealele sale preferate, pe care le mai împarte şi cu scumpii ei companioni patrupezi, câţiva căţei din rasa Corgi. Toate astea, în timp ce, sub ferestrele palatului regal, câţiva cimpoieri îi dau onorul.

După micul dejun, secretarul ei particular îi aduce la cunoştinţă conţinutul celor aproximativ 300 de scrisori pe care le primeşte zilnic şi îi prezintă documentele ministeriale, puse în cutii speciale, roşii, depuse de premier, de ministrul Apărării şi de cel de Externe. Tot secretarul este omul ei de legătură cu guvernul şi cel care îi pregăteşte discursurile şi are grijă de agenda ei zilnică.

La orele prânzului, imediat după dejun, Elisabeta a II-a nu-şi face siesta, aşa cum s-ar putea crede. Chiar şi la venerabila vârstă de 90 de ani, ea insistă să se conformeze obligaţiilor oficiale: recepţii, întrevederi, garden-parties, diverse evenimente care, adunate, însumează aproape 430 pe an.

Câteodată, înainte de-a se culca, monarhul britanic mai consultă unele documente şi, de multe ori, lumina de la fereastra biroului ei se stinge foarte târziu în noapte.

Cât despre zilele lipsite de obligaţii şi întâlniri oficiale, acestea sunt mai puţine decât s-ar crede. Vara, în schimb, este perioada vacanţei, când preferă să se retragă împreună cu soţul ei, Prinţul Philip, Duce de Edinburgh, la castelul scoţian din Balmoral.

Acolo, se simte liberă şi nestingherită, poate să se îmbrace obişnuit şi să conducă nebuneşte pe drumurile domeniului, fără să poarte centura de siguranţă – ceea ce este micul ei capriciu. După-amiază, adoră să dezlege cuvinte încrucişate din „Daily Telegraph“, să citească romane de P. D. James, să colecţioneze solniţe pentru piper şi să asambleze piese de puzzle-uri mari.

Dar cea mai mare pasiune a ei sunt caii şi nimic nu-i face mai mare plăcere, decât să asiste la o cursă hipică. Iar când vrea să se relaxeze cu adevărat, îşi pune mănuşile de grădinărit şi smulge buruienile de pe câmpul aflat pe domeniul ei, pe care îi place să planteze, la fel cum au făcut-o şi celelalte mari doamne din familia ei, morcovi, roşii şi verdeţuri pentru bucătăria regală.

La reîntoarcerea la Londra, însă, redevine sobră şi atentă la orice gest al său, îmbrăcând morga specifică unui suveran clasic.

Se poate şi altfel? Ei bine, nu, căci totul face parte dintr-un ritual ce nu poate fi schimbat nicicum. „Este o slujbă pe viaţă“, mărturisea ea mai demult. „Trebuie să trăieşti într-un rol pe care te obişnuieşti să-l joci şi să accepţi faptul că asta îţi este soarta“. Iar ea, de la urcarea sa pe tron, pe 6 februarie 1952, n-a renunţat niciodată la misiunea ei de monarh, încercând să se ridice la nivelul aşteptărilor părinţilor săi, regele George al VI-lea şi regina Elisabeta.

Dar, cu toate că parcursul ei a fost unul fără cusur, iar anul acesta a sărbătorit 60 de ani de domnie strălucită, ea n-a fost întotdeauna favorita supuşilor săi şi nici chiar a copiilor ei (Charles, Ann Elizabeth, Andrew şi Edward), care i-au reproşat adesea că e mult prea rece, prea drastică şi prea puţin prezentă în viaţa lor – detalii descrise şi în volumul biografic „Regina Elisabeta: Viaţa unui monarh modern“, al scriitoarei Sally Bedell Smith, specializată în istorie.

„Chiar dacă regina şi-a iubit, cu siguranţă copiii, ea a picat pradă obiceiurilor profesionale care au ţinut-o departe de ei prea mult timp. Copiii au beneficiat de dădace pricepute şi de-o bunică iubitoare. Dar, din cauza obsesiei ei pentru datorie, amplificat de inhibiţiile personale şi aversiunea faţă de confruntări, Elisabeta a ratat multe din provocările maternale, precum şi din satisfacţiile de-a fi părinte“, scrie Sally Bedell Smith.

Dar poate tocmai pentru că n-a fost chiar o mamă model şi nici o soacră prea amabilă cu nurorile sale, regretata Lady Diana şi rebela Sarah Ferguson, ea a încercat să-şi îndrepte greşelile fiind o bunică apropiată de prinţii William şi Harry, care o descriu în cele mai calde tuşe.

„Când pregăteam nunta cu Catherine (Middleton, n.r.), mi s-a dat o listă cu 777 de nume şi nu ştiam pe nimeni din acei oameni. Aşa că a fost un pic ciudat şi mă gândeam că, uite, asta e lista de oaspeţi, însă nu conţine nici rude, nici prieteni. Şi nu eram foarte fericit de situaţia asta. Bunica mi-a spus: «Ridicol! Scapă de listă. Începe cu prietenii tăi!»“, povestea amuzat William.

Iar Harry ne asigură că „într-o încăpere mică, cu membrii apropiaţi ai familiei, este o bunică normală. Foarte relaxată. Evident că se interesează foarte mult de ceea ce facem, şi de copiii ei, şi de nepoţii ei. Vrea să ştie ce organizaţii caritabile susţinem, cum decurge viaţa la slujbele noastre şi altele... Abia în ultimii opt-zece ani mi-am dat seama, de fapt, cât de importantă este în întreaga lume, dar în special în Marea Britanie“, a spus acesta.

Şi, într-adevăr, la 64 de ani după ce-a urcat pe tronul Marii Britanii, Elisabeta a II-a este mai respectată ca oricând. Ea a devenit un simbol al istoriei, neimaîntâlnit de la regina Victoria încoace, anume stră-stră-străbunica Elisabetei, singurul monarh britanic căruia i-a fost dat să-şi mai sărbătorească Jubileul de Diamant. Iar Regina a simţit din plin, anul acesta, preţuirea din partea poporului său.

„M-am simţit copleşită de evenimentele la care am asistat cu ocazia jubileului meu de diamant. M-a impresionat profund să văd mii de familii, vecini şi prieteni sărbătorind împreună, într-o atmosferă atât de fericită“, a fost mesajul ei către britanici, după seria de evenimente jubiliare organizate între 1 şi 6 iunie 2012. „Sper ca amintirile evenimentelor fericite din acest an să ne lumineze viaţa pentru mulţi ani de acum încolo. Voi continua să preţuiesc şi să mă inspir din nenumăratele dovezi de afecţiune primite din ţară şi din întreg Commonwealth“.

Dar chiar dacă, oficial, evenimentele dedicate Jubileului de Diamant s-au încheiat, „party-ul“ regal încă nu s-a terminat. El continuă cu festivităţile din cadrul Jocurilor Olimpice de vară, găzduite anul acesta de Londra.

Iar Regina a fost în prim-plan şi la primirea flăcării olimpice la castelul Windsor, pe 10 iulie, şi tot ea a fost cea care a dat startul competiţiilor olimpice, în cadrul ceremoniei de deschidere, pe 27 iulie. O sublimă metaforă, menită să sugereze că monarhia britanică, cea mai longevivă din Europa, poate rezista şi în timpurile moderne, ca o mărturie arzândă a unui trecut glorios.