Regizorul Alexandru Darie a murit. ''Nefericirea a devenit un fel de condiţie de bază a existenţei în România''

Actualizat:
1 ducu jpg jpeg

Ducu Darie a murit astăzi la Spitalul Fundeni. Fiul îndrăgitului actor Iurie Darie suferea de ciroză şi aştepta un transplant, dar destinul a decis altceva. Regizorul avea 60 de ani.

Toţi cei care l-au cunoscut cred că Ducu era un magician atunci când punea în scenă o piesă, un visător, un om care fugea de nefericire, dar o întâlnea la fiecare pas.

"Am trăit momente de fericire, evident, ca orice om, dar cred că această privire către fericire, această încredere că fericirea poate fi, până la urmă, obţinută, dacă ar gândi-o întreaga noastră ţară, ar avea un impact extraordinar, pentru că eu cred că de 25 de ani, cu câteva excepţii, ne-am obişnuit cu nefericirea. Nefericirea a devenit un fel de condiţie de bază a existenţei în România. Mergi pe stradă şi vezi tot timpul oameni supăraţi, oameni care au probleme, care ţin să-ţi arate că au probleme, şi cred că au. Dar cred că e mult mai frumos când vezi doi tineri sau nu neapărat, care se privesc în ochi şi care îşi zâmbesc, şi care sunt fericiţi. În jurul lor se creează o energie mult mai puternică şi pozitivă decât dacă, de când deschizi ochii şi până când îi închizi, nu vezi decât nori întunecaţi, ameninţări şi frică. Cred că e foarte important lucrul ăsta", mărturisea el pentru Gândul.

Ducu a studiat regia de teatru la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1983.

Alexandru Darie a regizat şi spectacole montate în SUA, la Performing Arts Centre din New, dar şi la Globe Theatre Tokio, Japonia.



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp