Relația neștiută a lui Alexandru Ciucu cu Gabriel Cotabiță: „Mi-era teamă pentru tine”
Gabriel Cotabiță a murit ieri, la 69 de ani, lăsând în urmă cântece memorabile, trei fiice îndurerate și o urmă de neșters în memoria colegilor din showbiz.
Pe cât de talentat și iubit era de public, pe atât de bonom și glumeț era cu cei din jur, mai ales colegi de scenă și colaboratori. Așa și-l amintesc cu toții pe Gabriel Cotabiță, cel a cărui inimă s-a mai oprit și în 2015, când a trecut prin cumpăna vieții lui, însă ieri ea s-a oprit definitiv.
Îndurerați, prieteni și colegi sau oameni care l-au întâlnit sau au lucrat cu el și-au amintit, pe rând, de întâlnirile cu el din această viață și au transmis mesaje emoționante. Unul dintre mesaje vine din partea lui Alexandru Ciucu, designerul de costume bărbătești, care l-a cunoscut încă din tinerețe, dar mult mai bine la maturitate, și cu care a colaborat în 2016 chiar pentru un proiect legat de revista OK!, la a cărei petrecere Designers on the Red Carpet organizată la Le Chateau a participat cu eleganța-i proverbială. În acea seară, Gabriel Cotabiță a purtat un costum negru cu inserții strălucitoare, cămașă și papion, ținută pe care a avut-o și la nunta cu ultima lui soție, Alina - cu 3 săptămâni înainte de evenimentul revistei OK! și la un an după stopul cardio-respirator suferit în sala de fitness a unui hotel din Capitală.
„Așa te voi ține minte Gabi. Vesel, jovial, un talent infinit, un om fabulos”, spune Alexandru Ciucu, încă șocat de vestea că Gabriel Cotabiță nu mai este printre noi.
„Te-am cunoscut cu mult înainte să ne întâlnim. Era în 1994. Tot noiembrie. Aveam 18 ani, la un bal de boboci, la Teatrul Ion Creangă. Eram vreo 500 de studenți în sală, cu chef de anarhie specifică vârstei. Ai intrat pe scenă după un moment răsuflat care plictisise publicul, așa că sala te-a primit cu huiduieli și fluierături. Te huiduiau și pe fondul alcoolului pe care îl consumaseră, dar și prin prisma generației “vechi” din care făceai parte. Inima îmi bătea de emoție pentru că nu știam cum o să te descurci. Mă puneam în locul tău și mi-era teamă pentru tine. Ai terminat prima melodie și mă gândeam că o să te retragi în culise. Dar tu ai făcut ceva de neimaginat. Ai coborât în sală, înaintând până pe la mijloc, cât ți-a permis cablul microfonului. Ne-ai întrebat despre noi, ne-ai povestit despre tine, despre povestea melodiei tNoapte albastră” și apoi, zâmbind ștrengar, despre tDomnișoară nu pleca”. Ai reușit în câteva minute să transformi o vibrație ostilă într-o emoție colectivă care a ridicat sala în picioare, cântând alături de tine și regăsindu-se în muzică ta, pe care o știam cu toții pe din afară. Ai fost bisat de șase ori și de șase ori ai revenit pe scenă, cântând cu noi și la cererea noastră, „Noapte albastră” de 3 ori consecutiv. Cred că puteai s-o cânți și de 30 de ori pentru că sala era în delir. Nu ți-am povestit niciodată că am fost în sală în seara aia, pentru că mi-a plăcut să regăsesc mereu în tine vrăjitorul pe care îl descoperisem la 18 ani.”
Ulterior, șocul veștii că Gabi Cotabiță era în comă după stopul cardiac survenit în timpul antrenamentului sportiv a înghețat întreaga suflare artistică și media. „În 2015, când erai în spital, mă rugăm pentru ține și postăm spunând că “ACUM este momentul să-i dăm o mână de ajutor lui Gabriel Cotabiță. O mică rugăciune sau un gând bun de la fiecare, poate îl înduplecă pe Dumnezeu să ni-l mai lase o perioadă...” Și ni te-a lăsat până azi, când a vrut să afle cum ai reușit să ne vrăjeșți în seara aia. Azi, ca și atunci, cred că o rugăciune sau un gând bun de la fiecare îți vor prinde bine în această călătorie către Dumnezeu. Drum lin dragul meu, te așteaptă Nemurirea”.
FOTO: revista OK
