Richard Madden, misteriosul Bodyguard. Actorul s-a iubit cu femei, dar şi cu bărbaţi

Actualizat:
2 actor1 jpg jpeg

A trecut în viteză de la rolul din Game of Thrones la cel din Bodyguard, însă adevăratul carusel în care s-a suit îl reprezintă viaţa personală.

Născut în Scoţia, Richard (34) a ajuns să cucerească inimile feme­ilor din întreaga lume, ba chiar şi pe cele ale criticilor, primind un Glob de Aur pentru interpretarea din serialul Bodyguard, difuzat de Netflix. Dar aşa cum se întâmplă de obicei la Hollywood, faima devine direct proporţională cu bârfa, iar secretele de alcov nu au întârziat să apară nici în cazul lui.

În august 2017, Madden era surprins în Ibiza, sărutându-se cu actriţa britanică Ellie Bamber, dar în august 2019 plecau pe drumuri separate. La vremea aceea, presa relata fap­tul că cei doi se certau foarte des şi au încer­cat chiar şi terapie de cuplu, dar nu au mai putut repara nimic. Aceasta a fost, se pare, cea mai lungă relaţie publică pe care actorul a avut-o cu... o fe­meie. Spunem asta, pentru că, aşa cum se întâmplă mai mereu în vieţile celebrităţilor, totul este surprinzător. Aşadar, pe lista lui amoroasă sunt şi alte vede­te, care n-au trecut, însă, testul timpului.

Cam în aceeaşi perioadă în care primea ro­lul Robb Stark din Game of Thrones, el avea să se cupleze cu atriţa din Doctor Who, Jenna Coleman. După mai multe încercări de reîmpăcare, cei doi şi-au spus „Adio!“ în 2015. Un an mai târziu, Richard era văzut cu Laura Whitmore, actriţă şi prezentatoare de origine irlandeză, de care s-a despărţit după câteva luni... pline de scântei. O altă relaţie pasa­geră a fost şi cea cu modelul britanic Suki Waterhouse.

Însă toate aceste relaţii enu­merate şi desfăşurate pe o pe­rioadă scurtă de timp nu fac decât să demonstreze că actorul este indecis în amor. Sau cel puţin în ceea ce priveşte relaţiile heterosexuale. Iar ceea ce a venit să confirme sexualitatea lui incertă au fost fotografiile surprinse de pa­parazzi, care îl arată în ipostaze cât se poate de apropiate alături de actorul Brandon Flynn, nimeni altul decât fostul iubit al cântăreţului Sam Smith. Cei doi au locuit o perioadă îm­preună în L.A., dar despărţirea de la finalul anului trecut a fost destul de urâtă, Brandon solicitând, ulterior, echipei Versace să nu îl invite pe Richard la niciun eveniment la care el ia parte.

Şi cum izolarea a schimbat vieţile multora, nici vedeta din Bodyguard nu a putut duce lu­nile acestea singur. El a închiriat casa Emiliei Clarke, colega lui din Game of Thrones, şi se pare că şi-a petrecut perioada de pandemie alături de Froy Gutierrez, un actor în vârstă de 22 de ani. Cei doi plătesc o chirie de 20.000 $ pe lună şi locuiesc în Los Angeles.



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg