Ricky Martin: primul interviu după ce a recunoscut că e homosexual

Actualizat:

Starul a făcut pentru prima dată confesiuni la emisiunea lui Oprah Winfrey despre uriaşa schimbare din viaţa sa, petrecută odată cu momentul în care a recunoscut public că este homosexual.

Starul a făcut pentru prima dată confesiuni la emisiunea lui Oprah Winfrey despre uriaşa schimbare din viaţa sa, petrecută odată cu momentul în care a recunoscut public că este homosexual.

Portoricanul de 38 de ani a vorbit şi despre rolul de tată al gemenilor Matteo şi Valentino. „Acum am o relaţie stabilă, iar acest sentiment este extraordinar. Dragostea apare atunci când te aştepţi mai puţin. Eu nici măcar nu căutam asta! Şi tot ce pot să spun este că partenerul meu îmi iubeşte copiii, iar ei îl iubesc pe el. Mai bine de-atât nu se poate”, a spus Martin, care a explicat că dintotdeauna a dorit să-şi întemeieze o familie, mai ales pentru că a avut şi are o legătură profundă cu părinţii săi. Matteo şi Valentino au intrat în viaţa lui în urmă cu doi ani, după ce a apelat la o mamă surogat, pe care nu a fost deloc uşor s-o aleagă. "Ea este o femeie căsătorită, care a dorit să poarte copiii în pântece, iar după naştere să-şi vadă de viaţa ei. Când am întrebat-o de ce vrea să facă asta, mi-a spus: «Pentru că nu mă simt mai aproape de Dumnezeu decât atunci când dăruiesc binecuvântarea unei vieţi noi cuiva care nu poate face asta». I-am spus: «Tu eşti aleasa!»".

Cum le va explica asta lui Matteo şi lui Valentino? "Le voi spune: «V-am dorit atât de mult în viaţa mea, încât aşa s-a întâmplat, cu ajutorul lui Dumnezeu». Le voi zice că fiecare familie e diferită. Eu sunt şi mamă şi tată (...) Şi că ar trebui să fie mândri că sunt parte dintr-o familie modernă."

Artistul i-a mărturisit lui Oprah că a izbucnit în lacrimi şi a plâns minute în şir după ce, în luna martie, şi-a recunoscut public homosexualitatea, printr-un mesaj postat pe site-ul său. S-a simţit „amorţit”, dar „uşurat”. Iar lacrimile erau pentru că devenise în sfârşit liber. Martin i-a mai explicat lui Oprah că a înţeles că trebuie să facă acest pas pentru copiii săi. „Nu mai puteam îndura. Era mult prea dureros (n.r. să ascund asta). Cred că pentru mine copiii sunt pe primul loc. Iar când îi ţineam în braţe, mă gândeam «Îi voi învăţa să mintă?». Atunci mi-am dat seama că trebuie să spun lumii adevărul despre mine”.

Pe numele său din buletin Enrique Martin Morales, starul a povestit că a realizat de timpuriu preferinţa sa pentru bărbaţi, dar ani întregi s-a prefăcut că este altcineva pentru că trăia într-o lume conservatoare, foarte religioasă. „Am simţit asta încă de la 4-5 ani. Era evident că nu trebuia să fie aşa”. Prima dragoste s-a petrecut la 21 de ani, când Ricky a fost pe punctul de-a renunţa la muzică pentru o viaţă în anonimat alături de bărbatul pe care îl iubea. Tot atunci a descoperit secretul şi mama artistului, care l-a înţeles.

Ulterior însă, Martin a crezut că este bisexual, pentru că se simţea atras şi de femei, cu care a şi avut câteva aventuri pasionale. Adâncindu-se şi mai mult în confuzie şi furat de muzică şi de succesul pe care il avea, Ricky ajunsese să se urască. „Eram confuz, pentru că, atunci când eram cu o femeie, totul era perfect, dar de fapt, aşa voiau oamenii să mă vadă, iar eu am crezut că voi putea trăi aşa. Mi s-a şi întâmplat să mă îndrăgostesc de câteva femei. Ele îmi sunt şi azi prietene.”

Foto: Northfoto



Recente pe Ok! Magazine

Andreea Marin   FOTO Alex Gâlmeanu pentru Secret Nipple (1) jpg
Murat Yakin, antrenorul Elveției, Profimedia (1) jpg
ElaC1 jpg
Carmen Electra din nou în Playboy (2) jpg
cabral instagram jpg
3 paulina porizkova jpg jpeg
FotoJet (86) jpg
FotoJet (83) jpg
thylane blondeau instagram jpg
Andreea Bănică (2) jpg
Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan la Palatul Elysee, iulie 2026   FOTO Administrația Prezidențială (3) jpg
FotoJet (82) jpg
FotoJet (80) jpg
Elvis  foto   profimedia 0675135032 jpg
angela similea 12 jpg jpeg
mari jpg
1 bonnie tyler shutterstock 98898728 jpg jpeg
Anne Hathaway, GettyImages (2) jpg