Rihanna preferă sexul dur

Actualizat:
rihanna cover   tk3s rihanna 042011 rollingstone 001 jpeg

În cadrul unui interviu acordat revistei „Rolling Stone”, celebra cântăreaţă a făcut nişte declaraţii uimitoare cu privire la viaţa ei sexuală. De parcă nu era de ajuns că vedeta a şocat cu versurile melodiei „S&M” şi cu videoclipul ei, care a fost interzis în 11 ţări, Rihanna continuă să uimească

În cadrul unui interviu acordat revistei „Rolling Stone”, celebra cântăreaţă a făcut nişte declaraţii uimitoare cu privire la viaţa ei sexuală.

De parcă nu era de ajuns că vedeta a şocat cu versurile melodiei „S&M” şi cu videoclipul ei, care a fost interzis în 11 ţări, Rihanna continuă să uimească, de data asta cu declaraţiile pe care le face pentru presă. În cel mai recent interviu al ei, cântăreaţa a dat detalii piperate despre viaţa ei intimă: „Îmi place să preiau controlul, dar ador, de asemenea, şi să fiu supusă. Asta mă amuză teribil în dormitor! Joc adesea rolul unei lady, iar partenerul meu este macho şi deţine controlul. Asta e cu adevărat sexy pentru mine! Eu muncesc mult şi iau tot timpul decizii importante în carieră, aşadar, când sunt în intimitatea casei mele, îmi doresc să mă simt protejată de cineva.”

Dar dezvăluirile despre preferinţele ei în dormitor nu se opresc aici: „Îmi place să fiu pălmuită. Şi consider că e tare amuzant să fiu legată. Îmi doresc să fie totul spontan şi, câteodată, biciul şi cătuşele par prea plănuite. Trebuie să te opreşti din ceea ce faci şi să te duci să iei biciul din şifonier... piere tot farmecul. Prefer ca el să-şi folosească mâinile.”

image

foto: Northfoto



Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg