Rob Lowe: "Eu am inventat scandalul porno! Iar filmuleţul XXX cu mine este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat."

Actualizat:
3 alt rob lowe jpg jpeg

Actorul de 55 de ani a vorbit deschis, într+o lumină suprinzătoare, despre episodul considerat de mulţi ca fiind cel care i-a afectat grav cariera

În vremea în care YouTube şi Social Media nu apăruseră, înregistrările din viaţa privată a vedetelor erau la mare preţ. Mai ales dacă acestea conţineau şi sex. Dar staţi! Fascinaţia pentru înregistrările cu conţinut sexual rămâne general valabilă, indiferent de perioadă. Unde mai pui dacă vorbim despre idolul adolescentelor, aşa  cum era Rob Lowe în 1988, făcând sex cu două femei, dintre care o minoră - într-o împrejurare politică! Atâţia factori incendiari la un loc nu aveau cum să nu provoace un scandal.

Se întâmpla, cum spuneam, în 1988, când Lowe se afla la o convenţie a democraţilor americani, unde îl susţinea pe candidatul la prezidenţiale Michael Dukakis. După convenţie, a cunoscut două femei într-un bar din Atlanta, pe care le-a luat în camera sa de hotel, unde s-a distrat filmându-se în timp ce făcea sex cu ele. Ulterior, a intrat în baie pentru ca, atunci când a revenit să descopere că fetele fugiseră din cameră cu banii lui şi cu înregistrarea video compromiţătoare. Când filmuleţul a fost făcut public, actorul a aflat şi că una dintre fete avea doar 16 ani. Lowe avea doar 24 de ani, iar scandalul i-a pus cariera cinematografică pe hold. De ce spune el atunci că a fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat?

rob lowe gettyimages 1163853552 jpg jpeg

"Problema este că n-am făcut bani cu acel film, aşa cum face azi toată lumea", a glumit Rob, cu trimitere la Kim Kardashian şi Paris Hilton care au capitalizat perfect filmuleţele porno cu ele. "Am fost prea prost. Dar în turneele mele pe care le fac prin ţară pentru promovarea autobiografiei mele Only Tell My Friends, vorbesc adesea despre revenirea după acel scandal. Nu m-am ascuns niciodată. Nici în scrierile autobiografice în care, ca persoană publică, consider că nu poţi spune: ah, despre asta nu vreau să vorbesc. Ai nevoie de transparemţă şi autenticitate. Şi ăsta e adevărul: eu am invetat scandalul porno! Dar acel scandal este unul dintre motivele pentru care eu m-am lăsat de alcool şi am intrat la dezintoxicare.M-am trezit într-o zi şi m-am întrebat ce fac cu viaţa mea. De-asta spun că scandalul acela este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat: aşa m-am lăsat de alcool şi, lăsându-mă de alcool, aşa m-am însurat în 1991 şi am ajuns să am doi fii extraordinari. Şi o căsnicie foarte bună, de 29 de ani. Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat fără acel scandal", a declarat actorul la un post de radio american.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg