Robbie Williams, declaraţii amuzante despre cel de-al treilea copil al său

Actualizat:
robbie williams declaratie copil jpeg

În urmă cu o săptămână, Ayda Field, soţia lui Robbie Williams, a făcut o dezvăluire care a uimit întreaga lume: cele două vedete au devenit părinţi pentru a treia oară! Ei au ţinut sarcina secretă deoarece fetiţa lor, Colette (Coco) Josephine, a venit pe lume cu ajutorul unei mame surogat.

image

Marele anunţ a fost făcut de Ayda prin intermediul paginii ei de Instagram, acolo unde a postat o fotografie în care sunt mâinile tuturor membrilor familiei Williams: Ayda, Robbie, Colette (Coco) Josephine, Theodora (Teddy) Rose şi Charlton Valentine.

Acum, Robbie Williams a vorbit şi el despre noul bebeluş, dezvăluindu-le celor de la The Sun că primii doi copii sunt foarte fericiţi că au o surioară, iar Teddy, care are cinci ani, îşi doreşte să îi dea mereu să mănânce lui Coco.

„Coco este cel mai liniştit copil pe care l-am văzut vreodată. Iar tot ce se întâmplă în viaţa noastră este foarte funny. La primul copilaş, eram foarte atenţi să nu fie gălăgie în casă, atunci când dormea eram atenţi la fiecare zgomot şi făceam orice depindea de noi să fie linişte totală. Acum, la al treilea copil, nimic din toate astea nu mai contează. Coco doarme, iar noi ne uităm la televizor cu volumul dat tare, copiii se joacă lângă ea, câinii latră… Dacă micuţa nu adoarme, nu este capăt de lume“, a spus Robbie Williams.



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg