Robert Pattinson, starul Twilight, a devenit tată pentru prima dată. În ce imagine adorabilă apare bebe

Și îi spunem doar ”bebe”, căci fericitul cuplu încă nu a dezvăluit nici numele copilului, nici sexul acestuia.

Suki Waterhouse și Robert Pattinson, Foto Getty Images
Suki Waterhouse și Robert Pattinson, Foto Getty Images

Proaspata mămică a confirmat, în sfârșit, vineri, vestea incredibila în spațiul online, că au devenit părinți pentru prima oară în viață.

Pentru a marca momentul unic și transformator, Suki a distribuit o imagine cât o mie de cuvinte: o putem vedea emoționată, alături de nou-născut.

Suki Waterhouse și copilul jpg

Este o fotografie prețioasă, adorabilă, ce apare pe contul ei de Instagram. Își ține cu emoție puiul în brațe. Este o fotografie tip Polaroid și din câte se observă, par a fi în curtea uimitoarei lor case evaluate la 5,3 milioane de lire sterline.

„Bun venit pe lume, îngerul meu”, a notat mămica, emoționată. Bebelușul, al cărui nume și sex nu au fost încă dezvăluite, este ferit din fața aparatului foto. Nici plăpumioara nu dă vreun indiciu legat de sexul copilului. Suki Waterhouse, în vârstă de 32 de ani, poartă un pulover gri, supradimensionat.

Pe perioada sarcinii, nu a fost la fel de discretă, ba chiar și-a documentat pe Instagram perioada. Suki Waterhouse a anunțat că era însărcinată în noiembrie, anul trecut, când a urcat pe scena Festivalului Corona Capital din Mexico City. Atunci le-a făcut tuturor o surpriză, dezvăluindu-și burtica vizibilă.

Ea a născut anul acesta, în martie.

Și pentru Robert Pattinson, starul Twilight, este tot primul copil.

Acesta va fi crescut în LA, la vila lor impunătoare, estimată la 5,3 milioane de lire sterline.

Suki și actorul din Twilight, în vârstă de 37 de ani, au o relație amoroasă de peste cinci ani; se crede că sunt logodiți, dar niciunul nu și-a confirmat vreodată statutul.

Robert Thomas-Pattinson s-a născut la Londra, este actor, manechin și muzician englez, cunoscut pentru rolurile sale emblematice din ”Harry Potter și Pocalul de Foc” și ”Twilight” (film din 2008). În Harry Potter l-a interpretat pe Cedric Diggory, iar în 2007 el a fost ales să joace încă un personaj fictiv, pe misteriosul Edward Cullen, unul dintre personajele principale ale seriei Amurg de Stephenie Meyer, în filmul cu același nume. El a mai jucat în The Batman, în 2022.

Foto: GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg