Robert Turcescu are covid: “Am tras două linii de test şi m-au băgat în izolare”

Actualizat:
6 turcescu1 jpg jpeg

Robert Turcescu a intrat în izolare după ce a făcut un test care a ieşit pozitiv. 

Jurnalistul recunoaşte însă că are prieteni care au simptome identice, dar au ales să nu se testeze şi să umble liberi.

“Am tras două linii de test şi m-au băgat în izolare. Sunt pozitiv, beau ceaiuri şi citesc, poate mă apuc şi de scris ceva. Am zis să vă anunţ, deşi vin din ce în ce mai rar în vizită pe aici.

E ceva ce mi se pare ridicol, însă: medicii ne spun ca varianta Omicron e atât de contagioasă încât o vor face toţi, indiferent cât de bine se protejează şi indiferent ce statut au, vaccinaţi sau de nevaccinaţi. În acelaşi timp, sunt familii în care un membru e pozitiv, alţi doi sunt negativi şi, cu toate astea, intră toţi în izolare. Ce voiam să spun: care e faza cu izolarea?! Ce sperăm? Că dacă stăm în case limităm contaminarea? Să fim serioşi: am cinci prieteni care au avut simptome identice cu ale mele (dureri musculare, muci si raguseala) şi n-au făcut niciun test, zburdă liberi, pentru că au crezut ca au răcit un pic şi doar atât. Deci, care e faza cu izolarea?!’’, spune Turcescu.



Recente pe Ok! Magazine

Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg