Rockerii iau cu asalt Sala Palatului

Actualizat:
Cargo 1 jpeg

Mai sunt doar câteva zile până pe 30 martie 2018, când rockerii vor ocupa Sala Palatului pentru a sărbători cum se cuvine cei 33 ani de existentă a trupei Cargo. Supranumită de fani ”Cea mai bună trupă rock din Romania” şi medaliată de Preşedintele României pentru întreaga activitate muzicală, Cargo are la activ mii de concerte, 10 albume şi zeci de hituri, între care unele se difuzează încă la radio, chiar şi după 15 ani de la lansare, cum ar fi ”Daca ploaia s-ar opri”, ”Doi pasi” şi ”Ziua Vrajitoarelor”.

image

Invitat într-o emisiune radio, pentru a promova concertul aniversar, liderul şi fondatorul trupei Cargo, Adrian Bărar, a abordat şi subiectul patriotismului în România:  ”Faptul că suntem patrioţi se înţelege greşit câteodată. Eu cred că orice schimbare în bine într-o ţară necesită mai întâi o schimbare în bine în tine. Faptul că am lansat ultima piesă pe 24 ianuarie nu este o întâmplare, însă nicidecum nu am făcut ”Romanie, te strig” pentru protestele de stradă din Piaţa Victoriei”, spune Adrian Barar.

În cadrul aceluiaşi interviu, Adrian Bărar a derulat poveşti petrecute în ”familia Cargo” dar a explicat şi valorile care au stat mereu la bază unei trupe atât de longevive şi cu principii sănătoase: ”Pentru noi aceşti 33 ani au fost foarte frumoşi şi fructuoşi, nici nu îmi dau seama când au trecut. Aşa cum mă mai uit câteodată în buletin şi nu îmi vine să cred cum trece timpul, la fel cu Cargo. Nu ne place să lăsăm pe nimeni să se uite sub capacul ciorbei pe care o fierbem noi, ne-am văzut de drumul nostru şi iată că poate şi de asta Cargo a împlinit 33 ani. Chiar dacă am avut, ca în orice familie, tot felul de momente cu necazuri şi căderi, pe care poate puteam să le evităm, ele fac parte acum din trecut”, încheie liderul trupei.

Pentru concertul aniversar din data de 30 martie 2018, rockerul le-a transmis fanilor:  ”Va aştept pe toţi să veniţi la Sala Palatului, pe toţi cei care ne-aţi susţinut cu aplauzele, cu prezenţa la concertele noastre, cu biletele pe care le-aţi cumpărat. Şi vreau să vă spun că vă mulţumesc!”



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg