Roger Federer, tablou rar de familie alături de gemenele Myla şi Charlene

Actualizat:
Roger Federer and family relax in Sardinia jpeg

După ce faci istorie la Wimbledon şi câştigi turneul pentru a opta oara, ai toate motivele să te relaxezi într-o binemeritată vacanţă la mare şi la soare.

Este vorba, evident, de jucătorul de tenis elveţian Roger Federer, de 35 de ani, care a fost fotografiat de paparazzi în timpul vacanţei sale din Porto Cervo, Italia, alături de soţia Mirka, de 39 de ani, şi de cei patru copii ai lor.

Roger Federer, alături de Myla Rose şi Charlene Riva

Familia Federer a petrecut o zi frumoasă la un resort din Sardinia

Campionul la tenis a arătat la fel de suplu şi de în formă ca întotdeauna, în timp ce silueta soţiei sale se resimte, încă, după două naştere a două perechi de gemeni.

Mirka şi Federer, doi părinţi mândri

Altfel, elveţianul a părut un tătic foarte mândru şi grijuliu cu gemenii lui, fotografii reuşind să-l surprindă pe tenisman alături de fetele lui de opt ani, Myla şi Charlene.

Gemenii de trei ani Lenny şi Leo n-au fost fotografiaţi în ziua petrecută la plajă de părinţii lui în frumoasa localitate din Sardinia.

Lenny şi Leo au fost vedetele Wimbledonului

Foto: Splash News



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg