Roger Moore: un dur pe ecrane, un soţ chinuit în realitate

Actualizat:
rp Roger Moore GettyImages 51757795 723x1024 jpg jpeg

Dispariţia legendarului actor scoate la iveală un secret dureros al agentului 007

image

Cel puţin asta reiese din articolul publicat de The Globe, care se bazează pe confesiunile actorului către apropiaţi. Cea dintâi soţie a lui, patinatoarea Doorn van Steyn, avea ieşiri violente - odată era să-l lovească cu un ceainic fierbinte. "Mă zgâria când se enerva", i-ar fi spus Moore unui prieten. "Mama era îngrozită de câte ori treceam pe la ea şi descoperea că am cicatrice noi..."

E drept acum că Moore avea 18 ani când s-a însurat cu ea, iar ea avea 24. Totuşi, asta nu justifica comportamentul lui. Când Roger s-a hotărât s-o părăsească, Doorn s-a închis în baie şi a dat drumul la robinete. "Am dărâmat uşa. Pusese toate hainele mele în cadă şi mi-a zis: Acum părăseşte-mă!" N-a folosit la nimic disperarea ei. Cei doi au divorţat în 1953.

Decembrie 1957: Roger Moore, alături de Dorothy Squires.

Dar nici cea de-a doua soţie nu a fost mai calmă. Cântăreaţa Dorothy Squires l-a lovit la un moment dat cu o chitară. Şi chiar a aruncat cu o cărămidă înspre el. Dar aici feministele ar spune că el a provocat-o, de vreme ce femeia descoperise că Roger o înşela cu Luisa Mattioli, cea care avea să-i devină a treia nevastă. Dar asta destul de greu, fiindcă Dorothy a refuzat şapte ani s-i acorde divorţul.  Din fericire, aşteptarea a meritat, fiindcă italianca Mattioli a fost o soţie mult mai liniştită. Ceea ce şi explică lunga căsnicie - din 1969 în 2000. La fel şi cel de-al patrulea mariaj, cu Kristina Tholstrup.

Roger şi Luisa

LONDRA, 17 FEBRUARIE 2014: Sir Roger Moore şi Kristina Tholstrup



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg