Romina Power, marcată de dramele prin care a trecut. Cât s-a schimbat artista

Actualizat:
1 al bano png png

Au format unul dintre cele mai frumoase cupluri, dar la un moment dat o tragedie i-a separat. Romina Power şi-a pierdut fiica, apoi mariajul. Aceste drame au schimbat-o total.

Romina Power şi Al Bano s-au întâlnit în 1965, la Sanremo, iar cinci ani mai târziu au devenit soţ şi soţie. Când erau în vogă şi înregistrau succes dupa succes, cei doi şi-au pierdut unul dintre patru copii în condiţii misterioase. Atunci, între Romina şi Albano şi-au făcut lor reproşurile, iar relaţia lor s-a rupt. Ylenia a fost declarată moartă după 20 de ani de la dispariţie.

profimedia 0444368910 jpg jpeg

La câţiva ani de la separare, după ce şi-au legat viaţa de altcineva, cei doi au început să cânte din nou împreună. Ba mai mult, se zvoneşte că trăiesc din nou o iubire de poveste.

Romina Power are astăzi 68 de ani şi pare marcată de toate tragediile trăite. Artista care afişa o siluetă de invidiat, avea un păr superb şi un zâmbet cu care cucerea pe orcine s-a îngrăşat vizibil şi poartă pe chip semnele unei mari suferinţe. Deşi fiica ei a dispărut în urmă cu 25 de ani, artista nu uită niciodată, pe 29 noiembrie, când era ziua ei, să posteze un mesaj cu urări. "Fiica mea, minunată şi veselă. Astăzi e ziua ta şi mereu ne vom aminti. Cele mai frumoase urări, iubirea mea, oriunde ai fi’’, aşa sună unul dintre mesajele postat de Romina pe un cont de socializare.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg