Roxana Ciuhulescu îşi va opera umărul

Actualizat:
passport 025 resize jpeg

Nici n-a apucat să se bucure din plin de Sărbători, că prezentatoarea emisiunii „Promotor“ de la ProTV trebuie să se programeze pentru o intervenţie chirurgicală la nivelul umărului.

Nici n-a apucat să se bucure din plin de Sărbători, că prezentatoarea emisiunii „Promotor“ de la ProTV trebuie să se programeze pentru o intervenţie chirurgicală la nivelul umărului.

A avut norocul să nu se accidenteze nici pe pârtie, nici pe vreun circuit auto ori de câte ori şi-a testat limitele în vreun sport extrem. Dar iată că, deunăzi, din cauza neatenţiei, Roxana s-a trezit că are nevoie de ajutorul medicilor.

„De când m-am întors din Afganistan, adică din noiembrie, am avut un accident stupid în casă şi am făcut o ruptură de tendon la umăr. În urma RMN-ului, împreună cu o echipă de medici ortopezi, am decis că cel mai bine este să fac o operaţie cât de curand“, povesteşte Roxana, care nu s-a abţinut, totuşi, să nu schieze şi ea în vacanţa pe care a petrecut-o cu familia la Poiana Braşov.

image

Căci, odată ajunsă la munte, Roxana a uitat de sfatul medicului: „Desi doctorul m-a sfătuit să nu mă ating de schi, n-am putut să rezist şi am schiat. Nu-mi pare rău, mai ales că n-am avut niciun eveniment neplăcut care să-mi afecteze şi mai rău umărul“.

vezi aici mai multe fotografii din vacanţa Roxanei

Foto: Pro TV



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg