Roxana Vancea, fotografiată goală complet! Imaginea a ajuns pe internet

Actualizat:
1 roxana vancea goala 2 jpg jpeg

A fost una dintre cele mai „vânate“ asistente TV, după ce s-a făcut remarcată la „Neatza cu Răzvan & Dani“, însă cel care i-ar fi intrat în suflet ar fi fost Mihai Bendeac, despre care se spune că i-a fost iubit timp de mai multe luni.

Deşi în prezent nu mai este implicată în niciun proiect TV, Roxana Vancea este invitată destul de des de Cătălin Măruţă în emisiunea lui de la Pro TV, însă de această dată vedeta nu a atras atenţia cu vreo apariţie televizată, ci cu o imagine postată pe internet.

Roxana Vancea s-a lăsat fotografiată goală complet, pe o saltea, în apele unui lac, după care le-a arătat shootingul şi celor peste 360.000 de persoane care o urmăresc pe Instagram. În doar 30 de minute de când a fost postată, fotografia a strâns aproape 2.000 de like-uri, semn că fanii au apreciat imaginea.

3 roxana vancea goala jpg jpeg

Vedeta şi-a surprins fanii şi vara trecută cu o imagine în care apărea goală complet, doar că atunci fotografia fusese realizată într-o piscină.

Mai multe fotografii pot fi văzute în GALERIA FOTO



Recente pe Ok! Magazine

Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg