S-a aflat, este băiat! Ce nume adorabil a primit bebelușul lui Gisele Bündchen și Joaquim Valente

Actualizat:

Gisele Bündchen și Joaquim Valente sunt părinți mândri de băiețel!

gisele bundchen joaquim valente profimedia jpg

Numele tânărului venit pe lume în 2025 nu a a fost confirmat oficial, însă potrivit unei surse, micuțul ar urma să primească numele de River.

Gisele Bündchen are o relație cu Joaquim Valente din 2023.

Gisele Bündchen și Joaquim Valente, Profimedia (2) jpg

Acum mămică a trei copii, brazilianca este o inspirație pentru femeile care deznădăjduiesc. Ea a reușit să treacă peste un divorț, să mai dea iubirii o șansă și să devină din nou mamă, iată, la vârsta de 44 de ani!

Cu fostul soț Tom Brady, în vârstă de 47 de ani, are doi copii: pe fiica Vivian Lake (Lac), în vârstă de 12 ani, și pe fiul Benjamin Rein, în vârstă de 15 ani.

Se pare că Gisele Bündchen are o tradiție în a-și numi copii cu tematică de apă, chiar dacă Rein nu este scris corect (Rain - Ploaie). De aceea, River (Râu) vine natural, pentru cel de-al treilea copil al divei. Joaquim Valente însă este tată pentru prima oară.

S-a anunțat că Gisele Bündchen a dat naștere celui de-al treilea copil miercuri, pe 5 februarie, dar nu este clar în ce zi a venit de fapt pe lume micuțul.

Gisele Bündchen, Profimedia (1) jpg

Top modelul și instructorul de ju-jitsu au anunțat în octombrie 2024 că vor deveni părinți.

„Gisele și Joaquim sunt fericiți pentru acest nou capitol din viața lor și așteaptă cu nerăbdare să creeze un mediu liniștit și iubitor pentru întreaga familie”, a spus o sursă la acea vreme.

Bündchen era deja însărcinată „de câteva luni” la momentul anunțului și se pare că plănuia o „naștere la domiciliu”, potrivit unor apropiați ai săi.

„Este încântată de copil și se simte bine”, a menționat o sursă separată.

Se crede că Bündchen și Valente au început să se întâlnească în iunie 2023 – la aproximativ opt luni după ce divorțul ei de Brady a fost finalizat. Cu toate acestea, zvonurile despre infidelitate femeii au apărut mai înainte, căci prietenia ei cu instructorul de arte marțiale datează din 2021, când s-au întâlnit prima dată la o ședință foto pentru Dust.

”Multe femei care au curajul să plece dintr-un mariaj nefericit sunt învinovățite sau etichetate infidele”, spunea ea într-un interviu din martie 2024. "Trebuie să facă față întrebărilor apropiaților. Întrebărilor familiei. În cazul meu e doar puțin mai amplificat.”

În ciuda zvonurilor la vremea respectivă, o altă sursă a menționat că era „decisă și fericită” și „că nu avea timp să se concentreze pe aspectele negative.”

În octombrie 2022, după săptămâni întregi de zvonuri și speculații, Gisele Bündchen și Tom Brady au anunțat pe 28 octombrie că au divorțat, după 13 ani de mariaj și doi copii. Au avut de împărțit o avere comună de 733 de milioane $.

"Este greu cu divorțul, dar copiii știu de ei că sunt împreună acum. Le place foarte mult Joaquim", a mai spus un apropiat. „Sunt afectuosși, dar discreți.”

Sursele au dezvăluit publicației People numele mult așteptat al bebelușului lui Bündchen și Valente.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg