S-au despărţit, s-au împăcat şi iar s-au despărţit! Ce vedete au avut astfel de relaţii?

Actualizat:
justin timberlake jesscia biel gettyimages 161404707 jpeg

Unele cupluri pur şi simplu simt nevoia de câte o pauză. Nu definitivă, însă suficient de îndelungată încât să-şi dea seama exact ce vor de la ei sau de la partenerii lor. Haideţi să vedem, aşadar, ce vedete au avut astfel de relaţii!

Selena Gomez & Justin Bieber

image

S-au despărţit de atâtea ori, încât e greu să le mai ţinem scorul. Cert este că au fost fotografiaţi de paparazzi pentru prima dată împreună în luna decembrie a anului 2010, însă oficial şi-au recunoscut relaţia tocmai în februarie 2011. Au început şirul despărţirilor în noiembrie 2012, iar acum nimeni nu mai ştie dacă sunt împreună sau nu, căci niciunul dintre cei doi nu a mai apărut cu niciun alt partener.

Chris Brown & Kaurreche Tran

image

După ce s-a despărţit de Rihanna, Chris Brown a întâlnit-o pe simpatica Karrueche Tran. Au avut o relaţie armonioasă timp de un an, însă în 2012 Chris a anunţat că vrea să fie singur şi să se concentreze pe carieră. Nu ştim ce s-a schimbat în planurile lui, însă în iulie 2013 cei doi au apărut din nou împreună. Ulterior, Chris a fost reţinut, însă imediat cum a ieşit din închisoare relaţia celor doi a continuat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cu toate acestea, faptul că anul acesta s-a descoperit că artistul are un copil cu o altă femeie a făcut-o pe Karrueche să nu mai vrea să aibă de-a face cu asemenea ”complicaţii” în viaţa ei. Să vedem cât timp va fi valabilă această decizie...

Prinţul Harry & Cressida Bones

image

S-au cunoscut prin intermediul verişoarei lui Harry, Prinţesa Beatrice, şi au avut o relaţie frumoasă timp de doi ani, cei doi anunţând încheierea relaţiei lor în aprilie 2014. Însă, la numai 4-5 luni cei doi au fost fotografiaţi împreună la un eveniment. Pe atunci, o sursă din anturajul lui Harry declara: „ Harry este tipul care vrea din când în când să ia câte o gură de aer proaspăt, şi apoi să încerce din nou.”

Justin Timberlake & Jessica Biel

image

În 2011, Justin şi Jessica au simţit nevoia să ia o pauză în relaţia lor. În cazul lor, pauza a ţinut trei luni, iar împăcarea a fost mai dulce ca niciodată, pentru că un an mai târziu cei doi s-au căsătorit.

Sienna Miller & Jude Law

image

Timp de trei ani, relaţia lor a fost ca un roller coaster. Punctul culminant a fost în 2004 când cei doi s-au despărţit din cauza infidelităţii lui Jude Law cu dădaca copilului său. Doi ani mai târziu, cei doi au încercat să-ş refacă relaţia, însă totul s-a dovedit a fi un fiasco.

Megan Fox & Brian Austin Green

image

Au început să se întâlnească în 2004, iar doi ani mai târziu s-au logodit. Însă cei doi n-au ajuns în faţa altarului prea curând, căci în 2009 s-au despărţit. N-au putut sta despărţiţi prea mult timp şi s-au împăcat, ajungând în cele din urmă, în 2010, în faţa ofiţerului de stare civilă. Din păcate, în 2015, mai precis la începutul anului, cei doi au hotărât de comun acord să se despartă, fără însă a dezvălui lumii întregi despre noua pauză din relaţia lor.



Recente pe Ok! Magazine

Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg
Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg