Sacrificiile pe care Jeff Bridges, bolnav de cancer, le-a făcut pentru a fi la nunta fiicei sale

Diagnosticat cu limfom non-Hodgkin în urmă cu doi ani, actorul a făcut eforturi uriașe pentru a-și putea conduce fiica la altar.

jeff bridges jpeg

Jeff Bridges trăiește una dintre cele mai tulburătoare drame. La vârsta de 72 de ani, el se confruntă cu probleme de sănătate majore, care aproape că l-au imobilizat în scaunul cu rotile.

Într-un interviu recent acordat publicației "The Independent", Jeff Bridges a vorbit despre provocările cu care s-a confruntat înainte de căsătoria fiicei sa, Hayley Roselouise Bridges, din august 2021.

Bridges fusese diagnosticat cu limfom non-Hodgkin în octombrie 2020 și s-a infectat și cu COVID-19 în ianuarie 2021. El a anunțat mai târziu, că forma de cancer de care suferă este în remisie. Cu toate acestea, abia se mai putea mișca și putea sta în picioare doar 45 de secunde. Astfel că, pentru a putea fi prezent la nunta fiicei sale și a o putea conduce la altar, "Primul obiectiv a fost cât timp pot sta în picioare", a spus el pentru "The Independent".

Soluția imediată a fost să lucreze cu un antrenor pentru a crește numărul de pași pe care îi putea face și pentru a-și stabiliza respirația, el folosindu-se de o mască cu oxigen. Iar lucrul cu antrenorul personal l-a făcut să-și depășească limitele. "În cele din urmă, mi-am spus: "Poate că pot să o fac, mai știi?". Și s-a dovedit că nu doar că am ajuns să o conduc la altar, dar am ajuns să fac și dansul de nuntă. A fost grozav."

Fiica sa, Hayley, s-a căsătorit cu iubitul ei, Justin Shane, în Kestrel Park din Santa Ynez, California.

În primăvara acestui an, Jeff Bridges a povestit pentru "People" că a petrecut aproape cinci luni în spital, atunci când problemele sale de sănătate au fost cele mai grave. "Eram lipsit de apărare. Asta face chimioterapia - te lipsește de tot sistemul imunitar. Nu aveam nimic cu care să lupt", a spus el. "COVID a făcut ca până și cancerul meu să pară un nimic".

Jeff Bridges   Instagram (2) jpg

El a spus că nu se putea rostogoli în pat fără să cheme asistenta să îl ajute cu oxigen. "Am fost destul de aproape de moarte. Medicii îmi tot spuneau: 'Jeff, trebuie să lupți. Nu te lupți'. Eram pe punctul de-a capitula. Eram gata să plec. Dansam cu moartea mea", a spus el.

FOTO: Profimedia, Instagram/ McKenzie Smith for @tanya.menoni



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg
Sophia Loren și Marlon Brando profimedia 0108629302 (2) jpg
FotoJet (82) jpg
 Margaret Qualley, Profimedia (2) jpg
Warren Beatty  foto   profimedia 0145112106 jpg
Peter O'Toole, Liz Taylor, Richard Burton, Profimedia (1) jpg
Margot Robbie, Profimedia (1) jpg
Celine Dion, Getty jpg