Sam Neill, trăirile care l-au schimbat. Cu cine s-a iubit marele actor: „Cred că pe mine m-a interesat mai mult politica, iar pe ea mai mult vinul!“

28 februarie, 2021
1 sam1 jpg jpeg

Toamna trecută, a încheiat filmările pentru Jurassic World: Dominion, iar revenirea lui în franciza care l-a făcut celebru în lumea întreagă nu a fost singura lui veste bună din pandemie.

Sam Neill s-a vrut, pe tot parcursul pan­demiei, un mesager al bunei dispoziţii pentru toţi cei afectaţi de anxietatea izolării. Şi ce n-a făcut, la 73 de ani, neozeelandezul pe care l-au redescoperit astfel şi cei mai apropiaţi prieteni?! A cântat la ukule­le, a citit poezii şi cărţi pentru copii, a cântat la pian cu Jeff Goldblum, colegul lui din Jurassic World. Ba chiar a inaugurat Cinema Quarantino: o serie de clipuri de comedie realizate cu prie­teni cum ar fi Helena Bonham Carter. Ce mai, un program de divertisment în toată regula, transmis pe canalele sale de social media, care l-a surprins chiar şi pe fiul lui, Tim, cel care până la pandemie îşi ştia tatăl drept un om re­tras şi rezervat. „Mi-am dat seama că oamenii sunt foarte speriaţi de ceea ce se întâmplă. Şi m-am gândit că, dacă pot binedispune o sin­gură persoană, acela nu e un scop rău. Dar în acelaşi timp, o făceam şi ca să mă binedispun eu însumi“, mărturiseşte Sam. Nu că ar fi avut prea mult timp la dispoziţie ca să-l cuprindă anxietatea. Pentru că la 73 de ani, neozeelan­dezul filmează proiecte pe bandă rulantă - chiar şi pe vreme de pandemie şi chiar cu o vârstă care l-ar plasa în grupa de risc... Anul trecut a încheiat filmările pentru serialul In­vasion, produs de Apple TV+, pentru ca apoi să înceapă o muncă istovitoare, de aproape 9 luni: filmările din Anglia ale celei de-a şasea pelicule din povestea cu dinozaurii, în care şi-a reluat rolul paleontologului Alan Grant, alături de Jeff Goldblum şi Laura Dern - fil­mări desfăşurate în plină pandemie, care au însemnat 40.000 de teste Covid pentru în­treaga echipă şi milioane de dolari cheltuiţi pe protocoale antipandemice. Se fac 27 de ani de la lansarea primului Jurassic Park şi acest blockbuster care a făcut pionierat în folosirea efectelor speciale în cinematografie îşi păs­trează încă magnetismul în faţa publicului. Iar Sam a reuşit, în lunile de filmare, cu postările lui amuzante de pe platouri, să adune o nouă legiune de fani, care vor avea de aşteptat, însă, până în vara lui 2022 pentru a vedea noul Ju­rassic.

Acum, după un an de absenţă, a revenit la propriul Jurassic Park. S-a întors acasă. Pen­tru că, da, Sam are propria lui lume cu natură virgină şi animale botezate după prietenii lui actori, acolo unde trăieşte retras între filmări: o proprietate cu o vie şi o fermă în Alpii sudici ai Noii Zeelande. A ratat o recoltă de struguri, iar căţeluşul pe care l-a lăsat la plecare e acum dulău în toată regula şi a trebuit să facă din nou cunoştinţă cu el... Dar altfel, ferma lui din Ota­go este colţul lui de lume magic care-l umple de energie. „Să te simţi în siguranţă în bucata ta de lume e un enorm privilegiu acum“, a de­clarat Sam pentru revista australiană Women’s Weekly, care a avut bucuria de a realiza şi o şedinţă foto pe proprietatea lui de acolo. Via lui, Two Paddlocks, unde face un pinot noir apreciat la nivel mondial, este un fel de uni­vers paralel faţă de viaţa lui de star. „Cu prima sumă de bani mai consistentă câştigată din ac­torie, asta am făcut: am cumpărat pământ în Otago“, povesteşte actorul cu trei nominalizări la Globul de Aur, printre care cea pentru rolul Vrăjitorului Merlin. Sam este recunoscător că, datorită meseriei lui, a putut să-şi împlinească visul. Acest vis, cel de pe tărâmurile lui magi­ce... Nu cel de la Hollywood. Tot glamourul şi covoarele roşii din lume nu valorează pentru el cât face lumea lui dragă de la Otago. Iar dra­gostea pentru natură a căpătat-o treptat încă din copilărie, când părinţii îl purtau în vacanţe doar în sânul naturii şi doar cu cortul. „Nicioda­tă nu am mers la hotel sau la o casă de vacanţă. Mereu cu cortul, mereu pe drumuri retrase, în locuri nedescoperite. Ajungeam la un râu pe unde nu trecea nimeni cu zilele, eram în pus­tietate şi noi ne făceam acolo tabăra, pescuiam şi asta era vacanţa noastră. Am nişte amintiri extraordinare“, spune Sam. În acelaşi timp, ta­tăl lui conducea compania familiei, înfiinţată de bunici în 1860, care se ocupa cu importul de vin. „Am fost îmbăiat în vin de mic“, spune Sam. Aşadar, actorul a continuat moştenirea famili­ei, chiar dacă şi-a ales o meserie care nu a fost chiar pe gustul părinţilor.

Născut, de fapt, în Irlanda, acolo unde ta­tăl lui, maiorul Dermott Neill staţiona în 1947 cu regimentul său, Sam a făcut cunoştinţă cu pământurile natale ale familiei lui din Noua Zeelandă abia la şapte ani. După ce a absolvit Victoria University din Wellington, a început să facă documentare, pentru că altfel, indus­tria cinematografică nu exista în Noua Zeelan­dă. Dar în 1977 regizorul Roger Donaldson l-a distribuit în thrillerul de acţiune Sleeping Dogs, primul film color produs integral în Noua Ze­elandă - care a şi plecat la Festivalul de Film de la Sydney. Aşa avea să fie remarcat Sam de către producători din Australia şi Anglia. Iar primele filmări care l-au purtat la Londra i-au şi scos-o în cale pe actriţa shakespeariană Lisa Harrow, cea care i l-a dăruit pe fiul Tim şi cu care a avut o relaţie de zece ani. În 1987, la filmările pentru un alt film de succes, Dead Calm, alături de Nicole Kidman, avea să des­copere următoarea lui dragoste: pe japoneza Noriko Watanabe, de profesie make-up artist. Ea avea, de asemenea, un copil din relaţia an­terioară. S-au căsătorit şi au avut o fiică - iar Sam l-a adoptat şi pe copilul ei. Apoi, în 1994, a aflat că era tatăl unui băiat născut dintr-o aventură de-a lui de pe la 20 de ani. Băiatul fusese adoptat de o familie - iar acum, Sam l-a primit cu braţele deschise în marea lui fa­milie.

Din pcate, mariajul cu Noriko s-a destrămat în 2015. Dar nu e cazul să ni-l în­chipuim pe Sam vreun bătrân ursuz retras la via lui de la ţară. Are optimismul în gene, iar aerul curat şi natura din Noua Zeelandă au fă­cut o treabă grozavă cu fizicul lui de 1,82 me­tri: Sam nu arată de 73 de ani. Îmbătrâneşte ca un vin bun. Are şase nepoţi care-l distrea­ză de minune. Şi are chiar şi o parteneră de viaţă: corespondentul politic al postului TV ABC, Laura Tingle. Extrem de discret cu viaţa lui personală, Sam a scăpat, însă, un comen­tariu amuzant despre relaţia lui: „Cred că pe mine m-a interesat mai mult politica, iar pe ea mai mult vinul!“.



Recente pe Ok! Magazine

Regina Mathilde și Regele Philippe al Belgiei, cu Prințul Gabriel, Prințesa Elisabeta, Prințesa Eleonore și Prințul Emmanuel în felicitarea de Sărbători   Casa Regală belgiană jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg
Garner Affleck jpg
Andreea Marin la protestul pro democrație jpg