Scadalurile VIP din 2015 care au zguduit Hollywoodul!

28 decembrie, 2015
2011 American Music Awards   Red Carpet jpeg

Anul 2015 a fost un an al marilor dezvăluiri... sexuale. Vorbim de urmări ale excesului de sex neprotejat, de schimbări de sex, de confirmări despre sexul din dotare, dar şi infirmări ale îndoielilor, dacă ne gândim la Justin Bieber

Bruce Jenner a devenit Caitlyn!

Bruce versus Caitlyn

Fostul medaliat olimpic a şocat lumea făcându-şi coming out-ul ca femeie, în timpul unui amplu interviu în luna aprilie, la emisiunea lui Diane Sawyer. Aşadar, tot ceea ce se discutase îndelung până atunci se adeverea: sânii proeminenţi prin tricourile sport, părul pieptănat tot feminin, totul conducea spre o schimbare drastică de imagine. Bruce Jenner a devenit femeia Caitlyn Jenner – mai exact, o persoană transgender, care nu a optat deocamdată pentru o operaţie de schimbare de sex. Unul dintre cele mai dificile momente pentru Jenner a avut loc în urmă cu 19 luni, atunci când jurnaliştii americani l-au urmărit în timp ce se îndrepta spre o clinică medicală unde urma să suporte o condrolaringoplastie, o intervenţie chirurgicală suportată de persoanele transgender pentru corectarea dimensiunilor mărului lui Adam. În acel moment, Bruce Jenner spune că a avut gânduri suicidare, întrucât dorea să scape de presiunea exercitată asupra lui de mass-media americană. „Da, în esenţă sunt femeie“, a comentat fostul campion olimpic, care a apărut în noua variantă pe coperta revistei Vanity Fair, fiind întru totul susţinut de doamnele din familia Kardashian, iar imaginea lui fiind deja preluată cu aplomb în material de genul „Cel mai bine îmbrăcate…“. Nu mai e mult până va intra probabil în comparaţii directe cu fiicele lui ori cu fosta soţie, dacă se va întâmpla să se îmbrace la fel, pentru rubrica „Cine o poartă mai bine?“. Deşi, ştim asta deja, Caitlyn a optat pentru un stil mai conservator, inspirat de Angelina Jolie – poate şi pentru că a fost consiliat de fostul stilist al acesteia.

Charlie Sheen a recunoscut că are HIV

Charlie Sheen

Anii de sex nesăbuit, cu tot felul de zeiţe din industria porno şi pe fondul stărilor de euforie date de droguri l-au costat scump. În noiembrie, actorul Charlie Sheen a recunoscut public că este HIV pozitiv – o declaraţie mai amplă, din care reiese că, de fapt, nu ar fi spus asta niciodată public. Ci mai degrabă împrejurările l-au forţat să recunoască, fiindcă până în prezent a plătit 14 milioane de dolari pentru a cumpăra tăcerea celor din jur despre diagnosticul său. „Bani luaţi de la copiii mei“, a punctat el. Charlie a mai spus că a aflat acest lucru în urmă cu patru ani şi că nu ştie cum a contractat virusul. De aici au derivat, însă, alte probleme pentru starul de 50 de ani. Astfel, fosta iubită a lui Charlie Sheen, Brett Rossi, l-a dat în judecată pe acesta pentru că actorul i-a mărturisit că are HIV abia după ce au întreţinut relaţii sexuale de 5-6 ori, dar şi pentru că acesta a abuzat-o fizic şi psihic, obligând-o să facă avort. După cum era de aşteptat, Charlie Sheen i-a răspuns în instanţă, dezminţind toate aceste acuze. Actorul a precizat că Brett era la curent cu starea lui sănătate atunci când au întreţinut relaţii sexuale prima oară, dar şi că aceasta s-a folosit de această informaţie pentru a scoate bani de la el, deşi semnase un document de confidenţialitate.

Katy Perry vs. Taylor Swift

Taylor Swift şi Katy Perry

Cele două foste bune prietene au devenit inamice, mult premiatul clip Bad Blood al lui Taylor vorbind, se pare, chiar despre ruperea acestei prietenii. Tot ea a fost, de altfel, cea care a făcut lumină în acest caz de „VIP catfight“, declarând: „N-am fost sigură anii ăştia dacă suntem prietene sau nu. Obişnuia să vină la galele de premiere la mine şi să spună ceva, apoi să plece. Mă gândeam, oare suntem prietene ori tocmai m-a insultat groaznic? Oricum, a făcut ceva oribil. Nici măcar nu era vorba de vreun tip! Avea de-a face cu industria, practic a încercat să îmi saboteze turneul, a angajat mulţi oameni care erau în echipa mea. Mi-am dat seama că suntem inamice declarate“, a spus Taylor Swift despre Katy Perry.

Justin Bieber vs. Lenny Kravitz

Justin Bieber

Ştim, veţi spune că cei doi nu au ce căuta în aceeaşi categorie. Dar ruleta i-a aruncat în echipa bărbaţilor care nu mai au nimic de ascuns. Putem spune „bărbaţi“ acum chiar şi în ceea ce-l priveşte pe Bieber, nu? Fiindcă paparazzi l-au surprins gol goluţ, iar pozele devenite virale au dovedit că Biebs nu mai e de mult un băieţel. Lucrurile au devenit mai dubioase, ce-i drept, când tatăl lui Justin s-a simţit îndreptăţit să reacţioneze pe Twitter, scriind: „Cu ce-ţi hrăneşti chestia aia? #tatămândru“. Totuşi, parcă a fost mai frumos în cazul lui Kravitz, nu? Mai multă poezie, mai mult umor. Mai mult, în general. Aflat într-un concert la Stockholm, Lenny a făcut o mişcare greşită, iar pantalonii de piele i s-au rupt chiar între picioare, declanşând ceea ce el însuşi a numit „penisgate“. „Fără chiloţi pe tine şi mai ai şi piercing? La naiba... Nu mi-ai arătat asta niciodată“, a comentat plin de umor solistul Aerosmith, Steven Tyler.

Lenny Kravitz

Fashion Police

image

Show-ul celebru de la E!, care altădată stârnea scandaluri cu comentariile extrem de picante ale juraţilor la adresa outfiturilor vedetelor, a născut vâlvă de data asta chiar cu mişcările din sânul echipei. Astfel, în primăvară - când Fashion Police trebuia să se repună pe picioare după dispariţia lui Joan Collins - Kelly Osbourne şi Kathy Griffin (aleasă chiar în locul lui Collins) au părăsit show-ul. Iar dacă Griffin a încercat să explice că ea are un stil de improvizaţie care nu s-a potrivit cu cel al show-ului, despre Kelly ştim sigur că a plecat din cauza declaraţiilor considerate discriminatorii ale Giulianei Rancic la adresa Zendayei. Aceasta din urmă a apărut la ceremonia Oscarurilor purtând dreadlocks. „Arată de parcă ar mirosi a cannabis“, a comentat Giuliana, stârnind un întreg scandal cu doar aceste câteva cuvinte...



Recente pe Ok! Magazine

Gwen Stefani Blake Shelton GettyImages 1186836272 jpg
Bennifer la premiera The Flash, 12 iunie 2023, Foto Profimedia (1) jpg
Kim Cattrall și  Russell Thomas, GettyImages jpg
Cătălin Botezatu de ziua lui cu Raluca Bădulescu și Cristina Spătar   FOTO PR (10) jpeg
Amalia Nastase vs Emma Nastase in rochie Dana Budeanu   Instagram jpg
Brigitte Macron și Peng Liyuan la Beijing   profimedia 1056445773 (1) jpg
George Clooney și Amal Clooney GettyImages 2232587139 jpg
Amy Schumer a slăbit 23 de kilogame   Profimedia, Instagram jpg
Sienna Miller și Oli Green, GettyImages 2224102727 jpg
Brigitte Macron și Olena Zelenska profimedia 1055854228 jpg
FotoJet (45) jpg
Brooke Shields  foto   Instagram jpg
Horoscop, Pixabay jpg
Justin Timberlake și Jessica Biel în 2018   profimedia 0692344997 jpg
Adi Vasile (1) jpg
Matthew McConaughey  foto   profimedia 0028968390 jpg
Miley Cyrus foto profimedia 1055967018 (4) jpg
Corina Danila a dezvaluit ca e casatorita de cinci ani in emisiunea 40 de intrebari a lui Denise Rifai de la Kanal D   captura TV (13) jpg

Parteneri

magazin  jpg
tudor chirila facebook jpg
465f5e20 cf6f 11f0 b355 05c29911d4af jpg
Memorialul Închisoarea Pitești FB jpg
Daniel Băluță / FOTO EPA-EFE
intalnire bolojan orban palatul victoria 2 foto gov ro jpg
trenuri cu blindate foto captura video jpg
Anca Alexandrescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Ciprian Ciucu FOTO Mediafax