Scandaloasa viaţă sexuală a lui Elizabeth Taylor: căsătorită de 8 ori, aventură cu Ronald Reagan şi sex în trei cu J.F. Kennedy

Actualizat:
1 gettyimages 2931020 jpg jpeg

Legendara actriţă a declarat, la un moment dat, că s-a culcat doar cu cei şapte oameni cu care s-a şi măritat. O mică exagerare, având în vedere numeroşii bărbaţi care i-au trecut prin dormitor fără să-i pună vreodată verigheta pe deget…

Viaţa amoroasă a superstarului hollywoodian a fost cât s-a putut de bogată. Şi nu mă refer doar la cele opt mariaje cu cei şapte bărbaţi importanţi din viaţa ei… Diva a avut relaţii intime cu un număr destul de mare de actori şi chiar doi viitori preşedinţi - John F Kennedy şi Ronald Reagan.

gettyimages 51040175 jpg jpeg

Câştigătoarea Oscarului n-a avut prea mare succes în dragoste, cu toate că a ajuns la altar de opt ori! Nu mai puţin de cinci dintre soţii ei – mai exact primii cinci – au avut preferinţe bisexuale, inclusiv Richard Burton. Dar nu ne interesează atât ce făceau ei, cât mai ales ce făcea ea între aşternuturi…  

gettyimages 2930956 jpg jpeg

Pierderea virginităţii

gettyimages 2643683 jpg jpeg

Actriţa de origine britanică avea doar 12 ani atunci când a avut prima întâlnire amoroasă cu un bărbat. Individul era actorul şi regizorul John Derek, care era cu şase ani mai mare decât ea. Taylor a recunoscut că şi-a pierdut virginitatea pe bancheta din spate a unei limuzine. Era atunci împreună cu actorul britanic Peter Lawford, iar relaţia lor s-a consumat rapid.

gettyimages 2660677 jpg jpeg

Tânăra cu ochi violeţi începuse să devină cunoscută pe marele ecran încă din copilărie, în filme precum National Velvet şi Lassie Come Home. Matură pentru vârsta ei şi bine dezvoltată fizic, adolescenta se simţea atrasă de actori mai mari ca vârstă decât ea şi, la 15 ani, s-a dus în apartamentul lui Ronald Reagan – care avea 36 de ani pe-atunci – ca să discute cu el despre un rol…

Preşedinţi de stat

gettyimages 51041178 jpg jpeg

Se pare că viitorul preşedinte american – care era căsătorit pe-atunci cu actriţa Jane Wyman – i-a oferit adolescentei o băutură şi a tratat-o ca pe un adult. “Simţeam că voia mai mult de la mine, dar ezita să facă prima mişcare… Aşa că am devenit eu agresorul… După un preludiu intens pe canapea, ne-am îndreptat spre dormitor”, a declarat Elizabeth.

gettyimages 51041179 jpg jpeg

Următoarea întâlnire amoroasă cu un om politic marcant a fost cea cu viitorul preşedinte SUA John F. Kennedy, pe care l-a întâlnit în Londra, pe când avea numai 7 ani. Reuniţi după câţiva ani, Kennedy – care avea cu 7 ani mai mult decât ea – a convins-o să facă baie împreună, goi-goluţi, într-o piscină. Iar ceea ce a urmat depăşeşte imaginaţia oricui…

Ea, actorul Robert Stack şi John F. Kennedy au făcut un menage a trois de toată isprava! Iar superba actriţă nu s-a oprit la doar o singură orgie de acest fel! Anul care a urmat s-a lăudat prietenilor că a avut o partidă de sex în trei cu Marlon Brando şi Montgomery Clift!

Primul mariaj

gettyimages 51041180 jpg jpeg

La numai 17 ani, s-a măritat pentru prima dată, dar mariajul n-a cuminţit-o deloc. De fapt, l-a înşelat pe omul de afaceri, Nicky Hilton, primul ei soţ, încă din luna de miere.

gettyimages 51040174 jpg jpeg

Imediat după nuntă, adică în luna de miere, Taylor s-a culcat cu cel care avea să devină soţul lui Grace Kelly, Prinţul Rainier de Monaco, după care, după-amiezile, se întâlnea, pe ascuns, cu Tony Curtis, care era însurat la acea vreme.

Alte relaţii extraconjugale

gettyimages 3362601 jpg jpeg

În timp ce era căsătorită cu actorul Michael Wilding, actriţa a avut o relaţie extraconjugală cu Frank Sinatra, pe care l-a şi păcălit că rămăsese însărcinată cu copilul lui. Cu toate că era deja măritată, Elizabeth voia foarte mult să devină soţia lui Sinatra, însă acesta n-avea astfel de planuri. De fapt, chiar i-a aranjat superbei vedete să facă avort, pentru a încheia astfel povestea lor de amor nebună.

gettyimages 2930930 jpg jpeg

foto - Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Jack Brooksbank, Prințesa Eugenie, Edoardo Mapelli Mozzi și Prințesa Beatrice la nunta lui Peter Phillips cu Harriet Sperling   profimedia 1108326521 jpg
John F  Kennedy Jr  și Madonna jpg
Sharon Stone, profimedia 1102082226 jpg
Nadia 2 jpeg
Teo Trandafir în lacrimi la podcast cu fiica sa, Maia   captură de ecran (1) png
dare to shine 3 jpg
Rupert Everett și Natasha Richardson   Getty Images, Profimedia jpg
banner carmen bruma jpg
Andreea Marin, strălucitoare aseară la prezentarea de modă Elena Perseil  Ce vedete au urcat pe podium!
Michelle Pfeiffer,  profimedia 1107197315 jpg
Dua Lipa și Callum Turner sunt, oficial, căsătoriți, Foto Ray Collins (3) jpg
Alessandra Stoicescu si Sara foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Nadia Comăneci, Bart Conner cu Andreea Răducan și Monica Roșu   FOTO Facebook jpg
Pamela Anderson și Tom Cruise Getty Images jpg
mame la 50 de ani  jpg
Sanda Țăranu a murit   FOTO TVR Cultural jpg
Heidi Klum, GettyImages (7) jpg
soldat roman din serialul Spartacus House of Ashur   profimedia 1061591904 jpg