Scandalul Michael Jackson continuă! Megastarul ar fi oferit mită de 200 de milioane $

Actualizat:
wade robson michael ja ckson victima jpeg

Pentru a înăbuşi acuzaţiile a 20 de băieţi pe care MJ i-ar fi molestat sexual, familiile acestora ar fi primit sume exorbitante în schimbul tăcerii lor, afirmă două foste victime.

Pentru a înăbuşi acuzaţiile a 20 de băieţi pe care MJ i-ar fi molestat sexual, familiile acestora ar fi primit sume exorbitante în schimbul tăcerii lor, afirmă două foste victime.

La 6 ani de la decesul lui Michael Jackson, scandalul privind molestarea unor minori este reactivat de doi bărbaţi, foste presupuse victime ale megastarului. E vorba despre coregraful australian Wade Robson şi James Safechuck, ale căror familii ar fi fost mituite de MJ pentru a păstra tăcerea şi care acum vor să dea în judecată familia Jackson, depunând deja mai multe cereri în acest sens, la un an de la moartea lui MJ.

image

Wade Robson, în trecut unul dintre cei mai fermi apărători ai cântăreţului, afirmă în prezent că Michael Jackson era un prădător sexual care l-a abuzat sexual de mai multe ori în copilărie. După ce a depus mărturie sub jurământ în procesul din 2005 în care Michael Jackson era acuzat de molestare sexuală, în California, declarând cu acea ocazie că nu a fost niciodată abuzat sexual de cântăreţ, acum revine şi spune că a trăit "în tăcere şi negare vreme de 22 de ani" şi susţine că avea vârsta de şapte ani atunci când Michael Jackson l-a molestat prima dată.

Robson afirmă că megastarul l-a molestat prima dată la ferma Neverland, în timp ce sora lui dormea într-un dormitor separat, aflat la doar câţiva metri distanţă de al său.

O fostă cameristă a lui Michael Jackson, Blanca Francia, este aşteptată să depună mărturie în instanţă. Potrivit presei americane, ea va spune că l-a surprins într-o zi pe megastar în timp ce făcea duş împreună cu Wade Robson, pe atunci în vârstă de nouă ani, şi că i-a văzut pe cei doi, pe jumătate îmbrăcaţi, în acelaşi pat.

Wade Robson, devenit între timp un coregraf care a colaborat cu Britney Spears şi Justin Timberlake, spune că nu a mai putut să lucreze în ultima vreme din cauza durerii provocate de abuzul comis de Michael Jackson.

image

Cealaltă presupusă victimă, James Safechuck, spune că l-a întâlnit prima dată pe Michael Jackson în 1987, pe vremea când avea vârsta de opt ani, şi a fost molestat sexual de megastar în anul următor. El susţine că artistul ar fi organizat o ceremonie de nuntă secretă în care el (Safechuck, n.r.) ar fi jucat rolul miresei.

Safechuck spune că megastarul i-ar fi dat un certificat de căsătorie şi o verighetă, pe post de suvenire, care aveau menirea de a confirma "iubirea nemuritoare" dintre ei.

El pretinde, de asemenea, că Michael Jackson ar fi completat şi un cec de peste 1 milion de dolari pe numele tatălui lui Safechuck, care lucra în acea vreme pentru serviciile de salubrizare.

„Jackson a avut atât de mult succes în eforturile sale, încât clientul meu a suportat acte repetate de abuz sexual, de o natură scandaloasă, iar el a fost îndoctrinat şi obligat să creadă că acele fapte erau acte de iubire şi erau provocate de James însuşi“, a declarat avocatul lui Safechuck.

Cântăreţul îl îmbrăca în mod regulat pe Safechuck în haine identice cu ale sale şi le spunea reporterilor că Safechuck era verişorul lui, a dezvăluit un fost angajat al megastarului.

Avocatul lui Safechuck afirmă că Michael Jackson l-a molestat sexual pe clientul său de peste 100 de ori.

De cealaltă parte, managerii fondului care administrează averea megastarului au cerut anterior instanţei americane să respingă aceste acuzaţii, întrucât cei doi ar fi aşteptat prea mult timp înainte de a depune plângere şi pentru că Michael Jackson ar fi singura persoană care ar fi putut să demonteze acele acuzaţii, însă el a murit în urmă cu aproape şase ani.

Înainte de moartea sa, starul acumulase datorii de 500 de milioane de dolari, dar, după 2009, fondul care administrează averea megastarului - Michael Jackson Estate - în numele mamei şi al celor trei copii ai cântăreţului, a reuşit, graţie unor afaceri prospere, să încaseze peste 1,4 miliarde de dolari, potrivit unei cărţi despre imperiul Jackson, intitulată "Michael Jackson Inc.", lansată în Statele Unite în 2014.

Foto: pagina oficială, capturi Daily Mail



Recente pe Ok! Magazine

Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram
Jennifer Lopez și copiii, vacanță 2026 în Italia, Foto Instagram (2) jpg
Alina Puscau la nunta Printesei Martha Louise cu Durek Verret   Instagram 2 jpg
vedetă  foto   Instagram jpg
Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg
hub cultural  JPG
Eva Peron  foto   profimedia 0569918749 jpg
Ben Affleck Jennifer Garner și mama lui Chris profimedia 0880711729 jpg
Cori Gramescu, sursa foto Instagram jpg
Mihaela Rădulescu s a întors în Italia, unde a murit Felix Baumgartner  FOTO captură Instagrama jpg