Schimbare şi la nivel de Primă Doamnă! Mirabela Grădinaru aduce un aer mai fresh şi mai cool la Cotroceni
Partenera de viaţă a noului preşedinte ales, Nicuşor Dan, promite să-şi pună o altfel de semnătură pe apariţiile publice prezidenţiale, cu ajutorul unui designer autohton.

Mirabela Grădinaru este un nume tot mai des vehiculat în spaţiul public, odată cu intrarea lui Nicuşor Dan în campania prezidenţială şi, acum, cu victoria lui în alegeri.
Chiar dacă nu este (încă!) soţia preşedintelui ales, partenera de viaţă de peste două decenii a lui Nicuşor Dan şi mama celor doi copii ai acestuia va fi asimilată ca noua Primă Doamnă a României - pe modelul francez al jurnalistei Valérie Trierweiler, care a fost un timp Prima Doamnă a Franţei, odată cu alegerea lui François Hollande ca preşedinte pe 15 mai 2012; sau cel german, când Daniela Schadt a fost considerată Prima Doamnă a Germaniei, deși nu era căsătorită cu președintele Joachim Gauck.
Şi, dacă în mandatele preşedintelui Klaus Iohannis, soţia lui, Carmen Iohannis, a apelat la ajutorul unor designeri autohtoni, precum Eli Lăslean, Andreea Tincu, Nicolle Stănese, Maria Marinescu, Alexandru Ciucu ori regretatul Stephan Pelger, Mirabela Grădinaru şi-a ales deja direcţia stilistică pe care vrea s-o urmeze, un urban chic, cu ajutorul unui alt designer autohton foarte apreciat în showbiz, Andreea Raicu.
Fost manechin, actualmente antreprenor şi influencer, Andreea Raicu s-a impus de câţiva ani în design-ul vestimentar, mizând pe feminitate, senzualitate şi materiale fluide, stilul său effortless chic fiind bine primit de public şi îmbrăţişat de multe doamne şi domnişoare care-şi doreau o garderobă modernă şi elegantă în acelaşi timp.











Deja rochia roz pudrat, cu fronseu în talie, semnată de Andreea Raicu şi purtată de Mirabela Grădinaru la votul din 18 mai 2025 - dar şi în timpul campaniei prezidenţiale - a făcut înconjurul internetului şi toată lumea a admirat stilul mai fresh şi mai cool decât al precedentelor Prime Doamne ale României. Aceasta a mai purtat alte două creaţii Amalin by Andreea Raicu, una gri cu mânecă lungă şi o alta verde turcoaz, cu mânecă tip fluture, cu care a fost văzută atunci când şi-a însoţit partenerul de viaţă la dezbaterile electorale.
În vârstă de 41 de ani, deci cu 14 ani mai tânără decât Nicușor Dan, Mirabela Grădinariu lucrează ca manager de echipă la o companie auto şi e obişnuită să adopte un stil business la birou şi casual acasă, cu copii. Totuşi, odată cu această ieşire în prim-plan, noua Primă Doamnă a României are ocazia nu doar să impună un stil propriu, ci şi să devină o voce în societate. Încă nu ştim cât de implicată ori de vocală va fi ca Primă Doamnă, dar sperăm să nu irosească această şansă de-a face cunoscute proiectele pentru care a luptat până acum.
FOTO: Facebook