Schwarzenegger, la schi cu preşedintele Rusiei

Actualizat:

Arnold Schwarzenegger l-a invitat pe preşedintele rus, Dmitri Medvedev, la schi, iar politicianul rus a acceptat invitaţia, printr-un mesaj postat pe Twitter, relatează agenţia rusă RIA Novosti.

Arnold Schwarzenegger l-a invitat pe preşedintele rus, Dmitri Medvedev, la schi, iar politicianul rus a acceptat invitaţia, printr-un mesaj postat pe Twitter, relatează agenţia rusă RIA Novosti.

"@Schwarzenegger: Mulţumesc. Am fost de acord, îmi amintesc. Cu siguranţă vom găsi timp", i-a scris Medvedev pe Twitter fostului guvernator al Californiei. Schwarzenegger, care şi-a încheiat lunea trecută mandatul de guvernator, a utilizat Twitter-ul pentru a-l invita pe preşedintele rus să schieze cu el. La rândul lui,Medvedev, i-a urat fostului guvernator noroc şi succes în noile sale activităţi.

Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 63 de ani, a fost guvernatorul Californiei

de şapte ani. El a fost ales în acest post în octombrie 2003 şi a fost reales în noiembrie 2006. Medvedev s-a întâlnit cu Schwarzenegger vara trecută, când Arnold l-a însoţit într-o vizită în Silicon Valley. Schwarzenegger a vizitat şi el Rusia în toamnă.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg