Sebastian Papaiani a murit

Actualizat:
papaiani 12122400 png

O altă zi tristă pentru noi! Celebrul actor Sebastian Papaiani a murit în această dimineaţă, la vârsta de 80 de ani.

A murit Sebastian Papaiani!

Împlinise 80 de ani şi mai avea atâtea poveşti de spus... Din păcate, însă, în luna mai, când a fost găsit căzut în baie de soţie, lovit la cap, cu o pareză la piciorul stâng şi dificultăţi de vorbire, medicii l-au diagnosticat cu atac vascular cerebral.

“Am avut un atac vascular, din fericire minor, iar în câteva zile sper să mă recuperez şi să părăsesc spitalul. Vă doresc sănătate şi să vă înveselesc puţin, vă spun că buletinul meu de identitate expiră abia în 2041!”, a fost mesajul oprimist pe care Sebastian Papaiani l-a transmis pe fanilor după accidentul vascular.

Cei 80 de ani i-a împlinit într-o clinică de recuperare. La recomandarea medicilor, familia actorului a decis pe atunci ca actorul să fie internat într-o clinică din Baloteşti pentru a se recupera după accidentul vascular cerebral suferit.

Astăzi, el s-a stins pe un pat de spital, fiind internat la Secţia Neurologie a Spitalului Universitar din Bucureşti.

Sebastian Papaiani s-a născut la 25 august 1936, la Piteşti. Şi-a petrecut copilăria, după cum declara într-un interviu, ”într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de ţigani, dar ţigani cu care puteai să fii prieten…”. Tatăl său, Alecu Papaiani, era grec de origine — Papayannis fiind proprietarul unei curţi, undeva în mărginimea Piteştiului în care erau apartamente de două cămăruţe, închiriate de coşari, geambaşi, lustragii etc. Alături de prietenii lui era fascinat de circul ce venea în cartier şi de filmele ce rulau în acei ani, iar John Wayne şi Johnny Weissmuller erau preferaţii lui.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, promoţia 1960. În 1961, şi-a făcut debutul în producţia cinematografică ”Purgatoriul nr. 5”, iar în 1963 joacă în comedia regizorului Geo Zaizescu ”Un surâs în plină vară”, unde alături de tânăra şi frumoasa actriţă Florina Luican, se face remarcat atât de critici, cât şi de public. Filmează an de an, însă calea spre marea carieră i-a fost deschisă de întâlnirea cu regizorul Geo Saizescu, care l-a distribuit în rolul lui Păcală, în filmul cu acelaşi nume (1974).

Actorul a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

Filmografie

Un surâs în plină vară (1963) - Fanitza Partea ta de vină (1963) Dragoste la zero grade (1964) Gaudeamus igitur (1965) Balul de sâmbătă seara (1967) - Papă Dimineţile unui băiat cuminte (1967) - Fane Brigada Diverse intră în acţiune (1970) - plutonierul Căpşună Brigada Diverse în alertă! (1971) - plutonierul Căpşună B.D. la munte şi la mare (1971) - plutonierul Căpşună Astă seară dansăm în familie (1972) - Alecu Cu mîinile curate (1972) - Fane Oarcă Ciprian Porumbescu (1973) - Voronca Ultimul cartuş (1973) - Ilie Oarcă Păcală (1974) - Păcală Fraţii Jderi (1974) - comisul Ionuţ Jder Ştefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - comisul Ionuţ Jder Toamna bobocilor (1975) - Pompei Zile fierbinţi (1975) - macaragiul Guriţă Roşcovanul (1976) - Lampă Accident (1977) - reporter Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - Ieremia (ep. 1-12) Iarna bobocilor (1977) - Pompei Eu, tu, şi... Ovidiu (1978) Melodii, melodii (1978) Totul pentru fotbal (1978)-" jucatorul Tipalnea Mihai" Clipa (1979) Nea Mărin miliardar (1979) - Gogu a lu' Pupăză Expresul de Buftea (1979) Am fost şaisprezece (1980) - Caporalul Vasile Dobriţă Ultima noapte de dragoste (1980) - lt. Petre Orghidan Şantaj (1981) Alo, aterizează străbunica!... (1981) Calculatorul mărturiseşte (1982) Rămân cu tine (1982) - Manole Fram (1983) (Serial TV) Ringul (1984) Secretul lui Bachus (1984) - Grig Ştevie Zbor periculos (1984) Liceenii (1986) - domnul Marinescu, tatăl lui Mihai Secretul lui Nemesis (1987) Neînvinsă-i dragostea (1993) - Căpitan Ştefan Topârceanu Numai iubirea (Serial TV) (2004) - Manole Tudose Lacrimi de iubire (Serial TV) (2005) - Nea Tache Bani de dus, bani de-ntors (2005) Păcală se întoarce (2006) - Păcală (tatăl) Daria, iubirea mea! [Serial Tv] (2006-2007) Nimeni nu-i perfect [Serial Tv] (2008) - Domnul Predescu



Recente pe Ok! Magazine

WALKER, TEXAS RANGER (1993)   CHUCK NORRIS  jpeg
FotoJet (70) jpg
Vedete la Vanity Fair Oscar Party Getty Images jpg
Christina Aguilera   profimedia 0670474867 jpg
andi moisescu facebook jpg
Anca Sigartău la podcastul Magic Life realizat de Liana Stanciu   captură de ecran (1) png
Actor Val Kilmer, GettyImages (1) jpg
Sting  foto   profimedia 0816146788 jpg
Kate Hudson, apariție rară alături de fiul Ryder, Profimedia (2) jpg
Elena Cârstea în 2026 (1) jpg
FotoJet (67) jpg
Jeffrey Epstein  foto   profimedia 0248726886 jpg
WhatsApp Image 2026 03 17 at 13 41 22 (3) jpeg
Roxana Ostroveanu   Facebook jpg
Alex Velea, Smiley și Connect R la podcastul Fain și simplu al lui Mihai Morar   captură de ecran (11) png
teyana taylor oscar 2026 foto profimedia 1083458937 (1) jpg
FotoJet (66) jpg
Victoria Beckham, Brooklyn Beckham  foto   Profimedia jpg