Secretele preşedinţilor americani, dezvăluite într-un noul volum

Actualizat:
clinton lewinskky jpg jpeg

Picanterii de la Casa Albă! Hillary Clinton a aruncat cu cărţi în Bill când a aflat de relaţia lui cu Monica Lewinsky, JFK înota gol cu secretarele, iar Obama dansează cu soţia pe muzica lui Mary J. Blige.

Picanterii de la Casa Albă! Hillary Clinton a aruncat cu cărţi în Bill când a aflat de relaţia lui cu Monica Lewinsky, JFK înota gol cu secretarele, iar Obama dansează cu soţia pe muzica lui Mary J. Blige.

Poveştile valeţilor, cameristelor şi ale altor foşti angajaţi ai Casei Albe au fost reunite de jurnalista Kate Andersen Brower într-o carte ce va fi lansată marţi în SUA şi care prezintă momente intime ale preşedinţilor americani surprinse de foştii lucrători de la reşedinţa prezidenţială.

Cartea se intitulează „The Residence: Inside the Private World of the White House“ („Reşedinţa: În interiorul lumii private a Casei Albe“, n.r.) şi va fi lansată azi de editura Harper, în Statele Unite ale Americii, potrivit dailymail.co.uk.

Potrivit unor relatări din presa americană, care a avut acces la unele pasaje din viitorul volum, printre poveştile prezentate de autoarea cărţii se numără relatări referitoare la relaţia lui Bill Clinton cu Monica Lewinsky şi reacţia foarte agresivă a lui Hillary Clinton faţă de soţul său la aflarea veştii.

Astfel, valeţii Casei Albe ar fi ştiut de mai mulţi ani de relaţia apropiată a lui Bill Clinton cu Monica Lewinsky. Foştii angajaţi intervievaţi de Brower au povestit că Hillary Clinton ar fi reacţionat foarte violent în momentul în care scandalul a izbucnit în presă, lovindu-l pe preşedintele Clinton, atunci în funcţie, cu cărţile de pe noptieră, într-atât de tare încât lenjeria de pat a cuplului prezidenţial a fost pătată cu sângele fostului preşedinte.

image

Angajaţii de la Casa Albă nu au avut acces doar la detalii intime din relaţia soţilor Clinton, ci au putut vedea şi feţele ascunse ale mai multor preşedinţi, informaţii ce au rămas necunoscute de publicul larg.

image

Unii au relatat modul în care Nancy Reagan a condus Casa Albă cu o mână de fier, de multe ori certându-l pe soţul său, Ronald Reagan, iar un angajat a povestit cum, la un moment dat, l-a surprins pe preşedintele John F. Kennedy înotând gol cu secretarele sale.

image

Volumul conţine, de asemenea, relatări despre preşedintele Barack Obama şi soţia lui Michelle, care au fost surprinşi dansând pe cântecul "Real Love" al artistei Mary J. Blige, prima doamnă purtând în acel moment o pereche de pantaloni sport de bumbac, largi.

image

Cartea care va fi lansată marţi include interviuri cu peste 100 de foşti angajaţi ai Casei Albe, dar şi cu câţiva membri ai unora dintre familiile prezidenţiale care au locuit în cea mai cunoscută clădire din Washington.

Lansarea volumui are loc la câteva săptămâni după ce ziarul Washington Post a publicat, la rubrica de bârfe, informaţia potrivit căreia o femeie care se ocupa de aranjamentele florale din Casa Albă "a fost escortată în afara clădirii" după ce contractul său a fost încheiat fără preaviz. Lauira Dowling, în vârstă de 55 de ani, originară din statul american Virginia şi care a studiat la Paris, a lucra şase ani pentru administraţia Obama înainte de a termina colaborarea cu Casa Albă. Potrivit unor zvonuri, totul ar fi plecat de la o ceartă cu Michelle Obama.

Foto: pagina oficială



Recente pe Ok! Magazine

Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram
Jennifer Lopez și copiii, vacanță 2026 în Italia, Foto Instagram (2) jpg
Alina Puscau la nunta Printesei Martha Louise cu Durek Verret   Instagram 2 jpg
vedetă  foto   Instagram jpg
Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg
hub cultural  JPG
Eva Peron  foto   profimedia 0569918749 jpg
Ben Affleck Jennifer Garner și mama lui Chris profimedia 0880711729 jpg
Cori Gramescu, sursa foto Instagram jpg
Mihaela Rădulescu s a întors în Italia, unde a murit Felix Baumgartner  FOTO captură Instagrama jpg