Senatorul John McCain are cancer cerebral. Iată mesajele lui Obama şi Clinton

Actualizat:
John McCain jpeg

Fostul contracandidat al lui Barack Obama la prezidenţiale a fost diagnosticat cu o tumoare canceroasă la nivelul creierului. Uite ce i-a transmis fostul preşedinte american.

image

AFP a anunţat că John McCain (8), senator de Arizona, fost pilot militar şi prizonier în Războiul din Vietnam, candidat în alegerile prezidenţiale şi critic dur al lui Vladimir Putin, suferă de cancer cerebral.

Diagnosticul l-a primit în urma unei intervenţii chirurgicale de extirpare a unui cheag de sânge de deasupra ochiului stâng. După analizarea unei probe biologice, medicii au identificat o tumoare malignă, glioblasfom, care va necesita chimioterapie sau o radioterapie.

”Medicii senatorului spun că se reface în urma operaţiei «incredibil de bine» şi că starea sa de sănătate generală este excelentă”, a anunţat un reprezentat al clinicii Mayo din Phoenix, Arizona.

John McCain a mai avut şi în trecut o formă de cancer, un melanom care a remis.

Vârsta şi starea sa de sănătate au fost un subiect al campaniei prezidenţtiale din 2008, în care a fost înfrânt de Barack Obama. Acum, fostul preşedinte a fost printre primii care au reacţionat la aflarea acestei crunte veşti.

image

"John McCain este un erou american şi unul dintre luptătorii cei mai curajoşi pe care-i cunosc. Cancerul nu ştie cu cine are de-a face. Fă-l să trăiască un infern, John”, a scris Barack Obama într-un mesaj postat pe Twitter.

La rândul său, preşedintele în exerciţiu, Donald Trump, a lăsat deoparte animozităţile şi a declarat, citat într-un comunicat, că senatorul a fost ”întotdeauna un combatant”.

”Melania şi cu mine îi trimitem gândurile şi rugăciunile noastre senatorului McCain, lui Cindy şi întregii sale familii. Fă-te bine repede”, i-a transmis acesta.

image

Şi Hillary Clinton a reacţionat pe Twitter: "John McCain e un om puternic. Gânduri bune pentru John, Cindy, minunaţii lor copii şi întreaga lor familie”, a scris soţia lui Bill Clinton, şi ea fostă candidată la preşedinţia americană şi suspectă de cancer cerebral.



Recente pe Ok! Magazine

Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg