Serena Williams, aşa cum n-aţi mai văzut-o: în rochie delicată, de seară

Actualizat:
serena williams gettyimages 480525378 jpeg

Sportiva în vârstă de 33 de ani a devenit, odată cu titlul câştigat la Wimbledon, cea mai în vârstă jucătoare de tenis campioană a celebrului turneu londonez. Ei bine, în ciuda criticilor legate de aspectul ei…dur, Serena a demonstrat

Sportiva în vârstă de 33 de ani a devenit, odată cu titlul câştigat la Wimbledon, cea mai în vârstă jucătoare de tenis campioană a celebrului turneu londonez.

Ei bine, în ciuda criticilor legate de aspectul ei…dur, Serena a demonstrat că poate fi şi feminină. Sau că, cel puţin, că încearcă. Americanca l-a însoţit, aseară, pe campionul Novak Djokovic la cina câştigătorilor de la Wimbledon şi a uimit asistenţa cu rochia ei delicată, lungă şi mulată pe corp, într-o nuanţă de roz prăfuit.

image

La rândul lui, campionul Novak Djokovic, cel care l-a învins în finală pe Roger Federer, a fost însoţit la cina campionilor de frumoasa sa soţie şi mama băieţelului său, Jelena.

Foto: Getty Images

image


Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg