Sexy la Milano! Ce mare şi frumoasă s-a făcut fiica lui John Travolta!

Într-o rară apariţie, fiica cea mare a starului hollywoodian a fost văzută zilele acestea la Săptămâna Modei de la Milano.

Ella Bleu are ceva din trăsăturile frumoase ale ambilor săi părinţi. FOTO: Profimedia
Ella Bleu are ceva din trăsăturile frumoase ale ambilor săi părinţi. FOTO: Profimedia

Până acum, John Travolta a avut grijă să le protejeze viaţa privată copiilor săi, Ella Bleu (23) şi Ben (13), mai ales după tragediile petrecute în familia lor, respectiv decesul subit din 2009 al fratelui lor, Jett, născut cu autism şi găsit fără viaţă în camera de hotel unde se aflau în vacanţă în Bahamas, şi moartea mamei lor, Kelly Preston, în 2020 la vârsta de 57 de ani, din cauza cancerului de sân.

Dar iată că fiica lui John Travolta a crescut şi s-a maturizat, iar acum este o femeie foarte frumoasă, care este pregătită să se dezvăluie lumii. Moştenind talentele artistice ale părinţilor săi, Ella Bleu a început să-și croiască şi ea propria carieră în industria divertismentului, în special prin cântat.

Acum, tânăra de 23 de ani tocmai şi-a etalat stilul uber-chic la unul dintre cele mai aşteptate evenimente mondene ale anului, Săptămâna Modei de la Milano, la care a fost invitată să participe în front erow. Ella Bleu a arătat foarte fresh şi sexy în salopeta ei neagră cu paiete de la Elisabetta Franchi, fără mâneci şi cu decolteu abisal, purtată cu pantofi stiletto negri şi un clutch modern. Dar şi în deux-pieces-ul gri cu pantaloni şi top din dantelă, purtate peste zi...

Prezența Ellei la MFW vine la scurt timp după ce tatăl ei a împlinit 70 de ani, pentru care a postat un omagiu emoționant pe Instagram, împreună cu o imagine adorabilă împreună cu el. Ea a postat o fotografie în care aspectul lor identic este pe deplin afișat, amândoi pozând cu buzele strânse, și a scris: "La mulți ani bărbatului care este întotdeauna alături de mine și care aduce mereu lumină și frumusețe în această lume. Te iubesc până la lună și înapoi". La rândul său, John Travolta a răspuns în mod afectuos în secțiunea de comentarii cu: "Și întotdeauna voi fi, Ella, fetița mea".

FOTO: Profimedia, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg