Shakira apare mereu în compania lui! Nu e bodyguardul ei!

Actualizat:
shakira fratee jpeg

De fiecare dată când apare în public, şi nu e însoţită de partenerul ei de viaţă şi tatăl copiilor ei, Shakira este însoţită de acest bărbat! Cine este el de o urmează peste tot pe celebra artistă?

Nimeni nu ştia cine este acest bărbat care o însoţeşte peste tot pe artistă

Ei bine, pe noi ne-a intrigat faptul că îl vedem pe acest bărbat în mai toate fotografiile surprinse de paparazzi cu artista, aşa că am încercat să aflăm cine este el şi de ce este tot timpul în prezenţa Shakirei.

Dacă şi voi aveţi această curiozitate, aflaţi că bărbatul în cauză este nimeni altul decât fratele ei. Shakira are, din partea tatălui ei, nu mai puţin de şapte fraţi, Tonina Mebarak fiind unul dintre aceştia.

Alături de tatăl ei, William Mebarak, şi de fratele ei, Tonino

Însă, Tonino nu este doar fratele artistei. Este, mai nou, un fel de manager, însoţind-o la toate concertele sau evenimentele ei oficiale. În curând, cei doi vor pleca într-un turneu muzical, pentru a promova noul album muzical al artistei.

Tonino cu Gerard şi cei doi copii ai Shakirei

Tonino este şi un membru al familiei foarte apropiat, fiind văzut adesea alături de copiii artistei şi de partenerul ei de viaţă, fotbalistul Gerard Pique.

foto: Hepta, Twitter



Recente pe Ok! Magazine

elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg