Shakira ar putea ajunge la închisoare din cauza evaziunii fiscale

Actualizat:
1 hepta 3030388 jpg jpeg

Celebra cântăreaţă a fost acuzată de evaziune fiscală în urmă cu câteva luni, iar acum s-a aflat că aceasta riscă închisoare de până la doi ani ori să fie forţată să înapoieze milioane de dolari din veniturile sale.

Shakira ar putea ajunge după gratii

Presa spaniolă titrează că artista ar fi încercat să evite plata impozitelor în Spania, timp de trei ani, depunând banii proveniţi din drepturi de autor în conturi bancare ascunse în Malta. Fiscul spaniol a dus în discuţie faptul că artista locuia în perioada indicată, respectiv 2011-2014, în Spania, deci ar trebui să plătească către statul spaniol taxele adiacente veniturilor, fie ele dobândite în afara teritoriului spaniol.

Aşa se face că artista va fi nevoită să se supună legii, şi să scoată din buzunare până la 20 de milioane de dolari, dacă procurorii spanioli ajung la concluziile fiscului. Ziarul catalan ”La Vanguardia” notează şi că artista de 40 de ani ar putea ajunge după gratii, dacă procurorii vor cere întocmai, respectând legile existente.

Se aşteaptă ca avocaţii artistei să insiste asupra argumentului cum că aceasta s-a aflat pe teritoriul Spaniei mai puţin de 183 de zile / per an, aşa că nu ar fi fost nevoie să plătească taxele asupra veniturilor sale. Ce-i drept, legea presupune ca persoana în cauză să locuiască mai mult de 183 de zile în ţara respectivă pentru a fi obligat să o declare reşedinţă fiscală şi plătească impozite. Aşadar, Shakira mai are o portiţă legală de care s-ar putea folosi.

Amintim că-n luna noiembrie Shakira a fost târâtă în scandalul privind vedetele care au rulat bani în Paradisul Fiscal, după ce s-a descoperit că a transferat suma de 30 de lire sterline, câştigate graţie drepturilor muzicale, către o firmă offshore din Malta.

foto: arhivă



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg