Shaquille O'Neal, dat în judecată pentru violenţă

Actualizat:

... fizică şi emoţională! Asta pretinde fosta lui iubită, Vanessa Lopez, în actele depuse la tribunalul din Orange County, Florida

... fizică şi emoţională! Asta pretinde fosta lui iubită, Vanessa Lopez, în actele depuse la tribunalul din Orange County, Florida

Potrivit aceloraşi documente, Shaq ar fi început s-o hărţuiască pe Vanessa la scurt timp după ce aceasta i-a spus că bănuieşte că e însărcinată. Fostul sportiv ar fi început atunci s-o acuze că a conceput copilul cu alt bărbat, iar Vanessa, dezamăgită, a pus capăt relaţiei lor.

"Shaquille O'Neal a aranjat ca sora lui, Ayesha Harrison, să mă sune şi să mă ameninţe. Mi-a spus să mă feresc, pentru că ei ştiu unde locuiesc, şi că vor răspândi minciuni despre mine pe Internet (...) Trăiesc în fiecare zi cu teamă. Sufăr de anxietate severă şi depresie (pentru care urmez tratament), din cauza campaniei lui de a mă intimida şi a mă reduce la tăcere", declară Lopez.

Shaquille a încercat fără succes să anuleze procesul. E vorba de o poveste de acum trei ani, care revine în actualitate, după ce în această vară, Shaq s-a despărţit şi de miniona Nicole Alexander, pe care urma s-o ducă la altar. Dacă adăugăm la asta şi mariajul său cu Shaunie Nelson, sfârşit în 2009, din cauza multiplelor lui infidelităţi, despre care a şi scris în autobiografia Shaq Uncut: My Story, lansată anul trecut.... O'Neal trăieşte viaţa la maximum.

Foto: Reuters



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg